polisano și ulbs aduc studenților la medicină cei mai buni chirurgi cardiovasculari din țară și sua
Foto Arhivă

operatie3

Cea de-a doua ediție a programului intensiv “Saving Hearts”, proiect inițiat de Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu în parteneriat cu Spitalul European Polisano, Universitatea din Lund, Suedia și institutul de cercetare Western Vascular Institute, Irlanda, va avea loc în perioada 18-29 iulie, la Sibiu. Studenții selectați vor beneficia de cursuri teoretice și practice susținute de medici specialiști de renume, atât din țară, cât și din străinătate, prin intermediul cărora se vor familiariza cu cele mai moderne tehnici imagistice de explorare a cordului, de diagnosticare și tratament intervențional al afecțiunilor cardiovasculare.

Proiectul “Saving Hearts: Innovative Methods in Cardiovascular Disease Treatment”, finanțat prin programul Erasmus+, este prima școală de vară internațională în chirurgia cardiovasculară, endovasculară și cardiologie intervențională din România și se va derula până în anul 2017.

polisano și ulbs aduc studenților la medicină cei mai buni chirurgi cardiovasculari din țară și sua

“După succesul primei ediții, continuăm și în 2016 programul intensiv Saving Hearts, care oferă studenților participanți pregătirea teoretică, dar mai ales practică în chirurgia cardiovasculară, endovasculară și cardiologia intervențională, conform celor mai noi și inovatoare protocoale terapeutice din domeniu. Față de ediția de anul trecut, vom avea printre invitați, la Sibiu, și specialiști din Statele Unite ale Americii, care vor susține prelegeri și vor împărtăși studenților din experiența lor practică. Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de mortalitate din România, de aici și nevoia de a avea medici cât mai bine pregătiți în acest domeniu”, a declarat dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano și șeful secției de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică.

Cursurile și stagiile de pregătire se vor desfășura în cadrul Spitalului European Polisano, care dispune de cea mai modernă platformă de imagistică medicală și de echipamente de ultimă generație în cadrul secțiilor de cardiologie și chirurgie cardiovasculară. De-a lungul celor zece zile, studenții vor participa la cursuri interactive, cu transmiteri live din sălile de operații ale Spitalului Polisano prin sisteme de telemedicină, precum și la workshop-uri în care vor fi prezentate cele mai noi tehnologii din domeniu. Astfel, studenții vor cunoaște modul de lucru al echipei cardiovasculare multidisciplinare Echipa Inimii – Heart Team, alcătuită, dupa model european, din chirurgi cardiovasculari, cardiologi, anesteziști și radiologi de prestigiu internațional: Conf. Dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano și șeful secției de Chirurgie cardiovasculară și toracică, Dr. Nicolae Florescu, șeful secției de Cardiologie intervențională, Dr. Alexandru Voican, medic primar Cardiologie intervențională, Dr. Mihai Chiloflischi, șeful secției ATI și Conf. Dr. Adrian Șanta, șeful secției de Imagistică Cardiovasculară.

Proiectul este un parteneriat al Universității “Lucian Blaga” din Sibiu cu Spitalul European Polisano, Universitatea Lund din Suedia, cu o expertiză bogată în domeniul cardiologiei pediatrice și The Western Vascular Institute din Irlanda, implicat activ în cercetări în domeniile cardiovascular și endovascular și traininguri referitoare la tehnologiile de ultima oră. Lectorii programului vor fi atât cadre didactice din instituțiile partenere, cât și personalități din domeniul medicinei cardiovasculare, învitate să participe la acest proiect, printre care:

• Prof. Dr. Petru Liuba – medic cardiolog pediatru și șeful catedrei de Cardiologie Intervențională a Universității din Lund, Suedia;
• Prof. dr. Rodney White, șeful departamentului de Chirurgie vasculară și endovasculară în cadrul Harbor UCLA School of Medicine, precum și secretarul Societății Americane de Chirurgie vasculară, Prof. Jude Sauer, Rochester University USA;

• Dr. Șerban Stoica, medic primar în chirurgie cardiovasculară pediatrică la Spitalul Universitar din Bristol;
• Marcus Carlsson, cercetător imagistică cardiacă în cadrulUniversității din Lund, Suedia;
• Prof. Univ. Dr. Sherif A.H Sultan – chirurg, profesor și cercetător renumit la nivel internațional și președintele Socientății Internaționale de Chirurgie Endovasculară;
• Prof. dr. Mihai Ionac, presedintele Societatii Romane de Chirurgie Vasculara;
• WaelTawfick, lector universitar chirurgie vasculară în cadrul Universității Naționale a Irlandei, Galway.

Deschiderea oficială a programului intensiv ”SavingHearts” va avea loc luni, 18 iulie 2016, ora 12.00, în Sala Senatului a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu din incinta Facultății de Medicină, str. Lucian Blaga nr. 2.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică