O tânără de 31 de ani din municipiul Sibiu aflată în mașină cu doi copii de 4 și 5 ani, a fost protagonista unui accident avut loc în dealul Dăii. Aceasta a intrat prea tare într-o curbă și mașina a ieșit în decor și s-a răsturnat.
În data de 18 iulie, în jurul orei 15.50, pe DJ 106 Sibiu – Agnita, în afara localității Daia, s-a produs un accident rutier în următoarele împrejurări. O conducătoare auto, în vârstă de 31 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 106, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile. ”În urma accidentului rutier doi minori, în vârstă de 4 și 5 ani, au fost ușor răniți. Polițiștii rutieri continuă cercetările”, spun cei de la IPJ Sibiu. foto: arhivă