CAS-ul decide în aceste zile soarta societății de asigurări patronată de familia milionarului sibian Ilie Carabulea. Iar veștile venite din spatele ușilor închise par să nu fie deloc unele prea bune pentru Carpatica Asig.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară va decide soarta societății de asigurări a milionarului sibian Ilie Carabulea. Aproape sigur, Carpatica Asig va urma calea falimentului, în condițiile în care inclusiv un raport al Deloitte arată că varianta lichidării presupune costuri cu 150 de milioane de lei mai mici decât continuarea stării de rezoluție.
De altfel, sursele Profit.ro spun că raportul furnizat membrilor consiliului de către specialiștii sectorului asigurări din ASF recomandă falimentul. Ședința Consiliului va avea loc mâine, de la ora 13.
Potrivit estimărilor din raportul Deloitte, Fondul de Garantare a Asiguraților ar urma să cheltuiască în jur de 650 de milioane de lei pentru despăgubirea clienților Carpatica Asig și a terților păgubiți de aceștia. În cazul în care s-ar alege varianta continuării procedurii de rezoluție, costurile ar urca spre 800-900 de milioane de lei, în condițiile în care FGA ar trebui să recapitalizeze din resurse proprii Carpatica Asig.
Estimarea Deloitte este una maximală, iar experiența Astra Asigurări arată că ar putea fi vorba despre sume mult mai mici. După cum a mai arătat Profit.ro, cu doar 3 zile înainte de expirarea termenului legal, peste 20.000 de dosare de daună de la Astra au rămas nerevendicate. Aceasta înseamnă că FGA va plăti cu 250-300 de milioane de lei mai puțin decât estimase inițial, adică circa 400 de milioane de lei față de 700 de milioane de lei.
Dimensiunile falimentului Carpatica Asig sunt sensibil mai mici decât cele ale Astra Asigurări, ceea ce poate sugera că și estimările Deloitte sunt exagerate. Potrivit informațiilor Profit.ro, la Carpatica Asig există în acest moment în jur de 26.000 de dosare de daună. Valoare medie a daunei pe un astfel de portofoliu este de 1.500 de euro.
Spre comparație, Astra a intrat în faliment cu peste 57.000 de dosare. În plus, aproape toate dosarele de la Carpatica sunt din polițe RCA, spre deosebire de Astra unde au existat inclusiv cazuri complexe din domeniile maritim sau aviație. Citește AICI continuarea articolului.