dna-ul spune că face percheziții în 11 locații din sibiu, inclusiv la consiliul județean

dnaDirecția Naționale Anticorupție a anunțat oficial luni în jurul orei 10.30 ca prin Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează un număr de 11 percheziții la mai multe adrese din Sibiu, printre care și Consiliul Județean. Vizate sunt contracte încheiate de Consiliul Județean în timpul mandatului lui Ioan Cindrea.

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2011 – 2015.
”În cursul zilei de 1 august 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul Sibiu, dintre care una la sediul unei instituții publice, iar restul la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane fizice. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată într-un comunicat al DNA.

dna-ul spune că face percheziții în 11 locații din sibiu, inclusiv la consiliul județean

CITEȘTE ȘI: Poziția președintelui Daniela Cîmpean legat de PERCHEZIȚIILE de luni de la Consiliul Județean Sibiu
Consiliul Județean Sibiu a confirmat atât prin vocea președintelui actual, Daniela Cîmpean, care spune că e vorba de o anchetă demarată în aprilie 2016 cît și printr-un comunicat oficial, că perchezițiile vizează contracte încheiate în timpul mandatului fostului președinte al instituției, Ioan Cindrea.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică