contractul pentru gestiunea deşeurilor din sibiu a fost semnat în sfârșit. scăpăm de gunoaie!

gunoieriAsociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO Sibiu a semnat astăzi, 5 august 2016, contractul pentru gestionarea deşeurilor din zona aferentă Municipiului Sibiu şi altor 21 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Sibiu cu societatea desemnată câștigătoare în urma procedurii de achiziție, SC SOMA SRL Bacău, în valoare de 188.499.124 lei, pentru o perioadă de 8 ani (96 de luni).

Asocierea SC IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT BUCUREȘTI FILIALA COSTINEȘTI SRL a anunţat că nu va formula contestație la Consiliul Național de Soluționare al Contestațiilor ca urmare a plângerii prealabile depuse pe data de 1 august 2016.
„Ne bucurăm să putem da această veste bună sibienilor, care merită să trăiască în condiţii civilizate, ce vor fi asigurate prin implementarea acestui proiect de gestiunea deşeurilor” a precizat Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu.
După constituirea garanției de bună execuție, ADI ECO urmează să emită ordinul de începere a perioadei de mobilizare pentru SC SOMA SRL a cărei durată este 2 luni. În aceste două luni operatorul îşi organizează activitatea şi îşi amenajează baza de lucru, procedând la distribuirea pubelelor, angajarea de personal, constituirea asigurărilor, aducerea autospecialelor destinate colectării si transportului.
De la data începerii contractului, care va fi ulterioară perioadei de mobilizare de 2 luni, locuitorii vor achita taxa de salubrizare direct la primărie, iar contractele cu operatorii existenți şi obligația de plată către aceștia încetează. Societatea contractată va colecta selectiv deşeurile de la populaţia şi agenţii economici aferenţi zonei 1 Sibiu, va transporta deşeurile reciclabile la stațiile de sortare şi compostare  de la Şura Mică şi Cisnădie, iar deșeul rezidual la depozitul conform TRACON de la Cristian jud. Sibiu.

contractul pentru gestiunea deşeurilor din sibiu a fost semnat în sfârșit. scăpăm de gunoaie!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică