Gura Râului şi-a făcut un nume din păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, iar portul românesc al satului se încearcă a fi păstrat şi transmis mai departe cu sprijinul bisericii şi al autorutăţilor locale.
Duminică, 21 august 2016, va avea loc a-IXa ediţie a Sărbătorii Portului românesc de la Gura Râului. Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul local Gura Râului, Parohiile Ortodoxe „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sf. Parascheva”, precum şi de Şcoala Gimnazială „Aurel Decei”.
În prima duminică de după Sf. Mărie Mare (15 august), oamenii satului umplu bisericile îmbrăcați în haine româneşti, trăind astfel o adevărată bucurie pentru ochiul şi sufletul celor ce le poartă, dar și un spectacol în alb si negru pentru toți oaspeții veniți să îi vadă.
La ieşirea din biserică va avea loc un program artistic susţinut de formaţii locale şi invitaţi. Dintre localnici participă Ansamblul „Bujorul de munte” în frunte cu primarul Călin Gheorghe, Grupul vocal „Floare de Bujor” condus de Prof. Dumitru Cîmpean, formaţia de fluieraşi condusă de Prof. Sandu Tărtărenu alături de Corul de copii şi tineri „Concertino” dirijat de Prof. Ioan Motronea, interpreta de muzică populară Maria Lepindea şi alţi interpreţi locali ce vor da culoare spectacolului. Invitaţii speciali ai spectacolului sunt Camelia şi Traian Stoiţă, fii ai satului. Spectacolul va fi prezentat de Traian Stoiţă, iar în finalul evenimentului, cu mic, cu mare, se va merge la Pavilon unde, ca odinioară, se va încinge jocul satului în haine româneşti.
Toţi cei ce iubesc portul şi tradiţiile româneşti sunt aşteptaţi duminică, 21 august, la evenimentul din centrul Satului.