În timp ce în România se semnalează furturi grosolane de lemne din pădurile țării, la Sibiu poliția a reușit zilele trecute ”marea” performanță de a prinde doi hoți. Unul transporta 3,7 metri cubi și a fost prins în Sibiu, iar celălalt avea 7,5 metri cubi și a fost prins la Gura Râului.
În data de 19 august, în cadrul activităților desfășurate pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale de tăiere, transport şi valorificare a materialului lemnos, polițiști sibieni au oprit pentru control în trafic, pe Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu, o autoutilitară ce transporta material lemnos.
”În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că în autoutilitară conducătorul auto (în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Tălmaciu) transporta 3,72 mc cherestea, toate din specia rășinoase, fără a deține documente legale de proveniență și transport. Conducătorului auto i-a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei, conform art. 19 lit. b din Legea nr. 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și lăsat în custodia Ocolului Silvic Sibiu”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Sibiu.
Au prins unul și la Gura Râului
În data de 20 august, polițiștii Biroului Combaterea Delictelor Silvice au desfășurat acțiuni punctuale în vederea prevenirii și combaterii activităţilor ilegale de tăiere, transport şi valorificare a materialului lemnos.
În cadrul activităților desfășurate pe raza localității Gura Râului au depistat și oprit pentru control în trafic un tractor ce tracta o remorcă încărcată cu material lemnos. ”Polițiștii Biroului Combaterea Delictelor Silvice au constatat, în urma verificărilor efectuate, faptul că șoferul autovehiculul, în vârstă de 24 de ani, transporta 7,5 mc material lemnos fără a deţinea documente legale de transport pentru materialul lemnos transportat. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform art. 19 lit. b din Legea 171/2010, cu amendă în valoare de 5000 lei, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Gura Râului”, se arată în același comunicat de presă. Foto: arhivă
Acuma, trebuia rupta pisica de undeva. Lucrurile mari incep cu lucruri marunte !!!