Cu prilejul împlinirii unui secol de la intrarea Regatului Român în primul război mondial, președintele Johannis a amintit de viitorul „Proiect de țară”. De fapt n-a vorbit despre un proiect propriu zis, ci despre o idee ce va fi analizată până la anuˈ. Deocamdată se știe doar că, în vederea realizării proiectului, există o comisie prezidențială formată din 23 de capete luminate, care vor lucra din greu pentru a-l da gata pe la mijlocul lui 2017.
Personal n-am ce spune despre ideea d-lui Johannis decât că e bună. E bună, așa, în principiu. Cu adevărat, după aderarea la UE, România are nevoie de un proiect de țară, așa cum n-a mai avut de când a terminat-o cu planurile cincinale. Trebuie să recunoaștem, acele planuri aveau toate datele unui asemenea tip de proiect. Și rezultatele s-au văzut (electrificarea țării, alfabetizarea, colectivizarea agriculturii, industrializarea și câte altele or mai fi fost), cu binele și răul aduse în societate. Pentru că, nu-i așa?, nimic nu e perfect pe lumea asta… Vreau să spun că, în timp ce electrificarea și alfabetizarea au fost proiecte benefice pentru țară, colectivizarea și industrializarea – fortață – au fost eșecuri istorice, ale căror urmări pot fi și astăzi văzute. Răul cel mare a început odată cu cincinalul „realizat” în patru ani și jumătate, după care totul s-a transformat în propagandă ceaușistă. Pentru că țara era pe mâna lui nea Nicu, la propriu, nu doar la figurat.
Faptul că Johannis dorește un „proiect de țară” ține, cred eu, de mentalitatea în care s-a născut, a rânduielii și lucrului bine făcut. Cine a aflat ce au însemnat sașii pentru Transilvania istorică sau pentru România Mare (marea surpriză a finalului marelui război, de acum un secol, pentru Europa, dar chiar și pentru români), știe ce vreau să spun. Rânduiala și lucrul bine făcut, la sașii ardeleni, se bazau pe idei sănătoase, pregătiri riguroase și oameni pricepuți. Ei nu vorbeau de proiecte, strategii și tot felul de studii și cercetări. Dar au creat o civilizație, ale cărei urme se mai văd și astăzi, mai ales în ziduri…
Problema e, în opinia mea, faptul că Johannis vorbește despre proiectul de țară într-un limbaj ce-mi amintește de vocabularul de lemn-de-salcie-plângătoare al vechiului regim. Să-l urmărim: „Am considerat că este cazul să ne adunăm, să vedem ce vrem noi să construim, un adevărat proiect de ţară care să arate cum vrem noi să arate (!) România peste 20, 30, 50 de ani şi cum ajungem acolo”. Și pentru că nu are răspunsuri, șeful statului se întreabă: „Cum putem să aflăm aceste lucruri?” Și răspunde tot el: „Simplu. Adunând oameni care doresc să se implice, [aflăm] ce se poate face, cum se poate şi atunci vom avea un răspuns”. Clar? Și comisia se făcu deja la Cotroceni.
Pe mine, însă, mă pun pe gânduri așteptările președintelui de la documentul pe care îl vor elabora cei 23: „Va descrie unde vrem să-şi găsească România locul, dacă vrem să rămânem la margine, cum suntem geografic, sau în centru, dacă vrem ca România să fie o ţară de muncitori necalificaţi sau poate avem ambiţia să facem din România o ţară inteligentă, cu oameni foarte bine educaţi, dacă vrem să distrugem în continuare sistemul de sănătate sau educaţie, dacă vrem să avem spitale moderne, performante, şcoli moderne şi performante. Aceste lucruri ne preocupă şi sunt o parte esenţială”. Iertați-mă, după acest fragment eu nu cred că președintele știe ce vrea de la Proiectul de țară. Poate îl visează… Sau poate va fi un nou volum din seria „Pas cu pas”? Totuși, până la formarea noului parlament, în decembrie, cineva ar trebui să-i arate d-lui Johannis ce înseamnă un proiect sau un plan de țară. Măcar unul cincinal…
P.S. Citatele din speech-ul președintelui sunt reproduse după articolul: „Iohannis: Ce-om fi căutat noi în primul război mondial?”, apărut în Evenimentul Zilei, din 23 septembrie.