lovitură pentru românii cu credite în franci elvețieni. guvernul contestă legea conversiei

franciGuvernul condus de premierul Dacian Cioloş a contestat luni la Curtea Constituţională proiectul de lege prin care creditele în franci elveţieni erau convertite în lei la cursul acordării acestora.

Guvernul a contestat la Curtea Constituțională, luni seară, proiectul de lege adoptat de Parlament referitor la conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării, a anuţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, conform agepres.ro. Potrivit unor surse oficiale, Guvernul susține elementele și cazurile sociale, dar legea în forma adoptată de Parlament depășește susținerea pe care Palatul Victoria o poate asuma. Legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei a primit marţi votul final din partea deputaţilor, înregistrându-se 248 de voturi ”pentru”, niciunul împotrivă şi nicio abţinere, după ce atât pragul de 250.000 de franci, cât şi gradul de îndatorare de 50% au fost eliminate. Potrivit modificărilor făcute de comisie, conversia ar urma să se facă prin act adiţional la contractul de credit la cursul de schimb la data încheierii contractului, deputaţii eliminând sintagma ”prin hotărâre judecătorească”. Deputaţii nu au fost însă de acord ca perioada de implementare a legii conversiei creditelor în franci elveţieni să fie mai mică de 60 de zile, aşa cum prevede textul iniţial al proiectului.

lovitură pentru românii cu credite în franci elvețieni. guvernul contestă legea conversiei

Ultima oră

Comentariul meu

Publică