Vă propun un text deosebit, provocator la reflecții, pentru zilele agitate pe care le trăim, mai ales în perspectiva unui nou test electoral, decisiv pentru viitorul societății noastre. Concluzia: „Se impune renunțarea la indiferență”.
*
În spaţiul geografic în care trăim, situat între Orient şi Occident, ne-am obişnuit să fentăm viaţa, să ne fentăm unii pe alţii, să creăm imagini de faţadă, măşti, personalităţi false şi de circumstanţă, să promovăm imagini care nu ne reprezintă şi care doar convin majorităţii. Consensul majorităţii, gura lumii a devenit criteriul după care ne construim scara valorilor şi a preocupărilor. Până la urmă, ce fel de viitor construim? Care e orizontul nostru ontologic, existenţial? Scriitorul irlandez Oscar Wilde (n.1854 ; †1900) făcea la un moment dat această afirmaţie: „Împrumută-i omului o mască şi el îţi va spune cine este”.
În spaţiul geografic în care trăim, situat între Orient şi Occident, ne-am obişnuit să fentăm viaţa, să ne fentăm unii pe alţii, să creăm imagini de faţadă, măşti, personalităţi false şi de circumstanţă, să promovăm imagini care nu ne reprezintă şi care doar convin majorităţii. Consensul majorităţii, gura lumii a devenit criteriul după care ne construim scara valorilor şi a preocupărilor. Până la urmă, ce fel de viitor construim? Care e orizontul nostru ontologic, existenţial? Scriitorul irlandez Oscar Wilde (n.1854 ; †1900) făcea la un moment dat această afirmaţie: „Împrumută-i omului o mască şi el îţi va spune cine este”.
Citirile biblice de astăzi au în centru problema raportului viaţă-moarte şi constituie o provocare pentru noi: ne obligă să ne decidem, şi nu doar la nivel teoretic, pentru una din ele. Să nu ne facem iluzii! Să nu credem că după cum ne furişăm în această viaţă, ne vom furişa şi în viaţa de dincolo. La Dumnezeu nu există cale de mijloc, pentru că ea înseamnă mediocritate, înseamnă a fi „căldicel”, şi după cum ştiţi, principiul este clar: „Răspunsul vostru să fie da –adică– da, nu –adică– nu, căci ce e în plus vine de la cel rău”.
Ne vom trezi poate, la sfârşitul existenţei terestre, că vom căuta viaţa adevărată, pe care credem că o vom scoate în faţa lui Dumnezeu, asemenea unui iluzionist, din mânecă. Pentru iluzioniştii spirituali am o veste proastă: în faţa lui Dumnezeu ne prezentăm cu mâneci scurte, adică fără nici un „plan B”, ci doar cu faptele noastre, cu modul nostru de a gândi, a vorbi, a face, cu viaţa noastră reală, nu aşa cum am făcut-o noi să pară în ochii celorlalţi, ci aşa cum este ea de fapt.
După modul în care ne trăim noi viaţa, dăm impresia că am fi convinşi că vom trăi veşnic aici, pe pământ, în acel „modus vivendi” pe care ni l-am însuşit şi care a devenit pentru noi o a doua natură. Sau poate chiar prima?!
Ahtiaţi de viaţa fizică nu ne mai mulţumeşte nimic, trăim clipa la maximum, dar uităm că fiecare clipă poate decide soarta veşniciei, am devenit oameni fără perspective, al căror orizont se termină cu teluricul, oportunişti şi profitori, oameni care nu îşi respectă cuvântul, oameni care văd în orice normă o îngrădire a libertăţii, oameni nesinceri, oameni atât de volubili şi avizi să fie ascultaţi, încât uită să-i mai asculte pe ceilalţi.
Suntem atât de ocupaţi, avem timpul atât de drămuit, încât am uitat să lăsăm spaţiu celei mai importante dimensiuni, celei spirituale, în care se încadrează şi reflecţia, foarte legitimă şi firească, de altfel, asupra morţii şi sensului vieţii. Această problemă ne este însă absolut indiferentă, nu ne interesează. Degeaba spunem sus şi tare că nu e aşa, modul nostru de a fi dezvăluie cu totul altceva!
Scriitoarea americană Joan Vinge (n.1948) afirmă „indiferenţa (…) face tot ce atinge lipsit de sens.” Nu vorbim de creşterea viermilor de mătase, ci despre o alegere decisivă, fără echivoc, care are o miză foarte mare: veşnicia. Iar când e vorba de veşnicie, nu mai putem face alegeri pe termen scurt, cum ne-a obişnuit cotidianul: alegi, să asculţi, un gen de o muzică care e în vogă câteva luni; îţi cumperi nişte pantaloni rupţi în genunchi cât durează moda curentă; laşi să-ţi crească barba aşa cum se poartă momentan şi aşa mai departe. A trăi înseamnă mai mult decât a respira, înseamnă a avea o opţiune fundamentală, pe care să ţi-o reînnoieşti cu fiecare mică alegere, pentru că aşa cum menţiona scriitorul irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură, George Bernard Shaw (n.1856; †1950) „indiferenţa este esenţa inumanului”.
Iar prima alegere care se impune este renunţarea la indiferenţă, a te decide pentru Ceva, pentru Viaţă şi pentru Cineva, adică pentru Cristos-Viaţa, căci, după cum am auzit în finalul Evangheliei, „Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii, căci pentru el toţi sunt vii”.
Fiţi aşadar cu adevărat vii! Amin.
* Predica părintelui Oskar Raicea, parohul Bisericii romano-catolice Sibiu, 6 noiembrie 2016, duminica XXXII de peste an (Lc 20, 27-38). Titlul îmi aparține (D.T.)