sibianca adoptată în malta și-a găsit familia de la sibiu. vine în țară în ianuarie 2017

Tânăra Nadya Grech originară din județul Sibiu, a reușit să își regăsească familia și prietenii după 17 ani. Aceasta a fost adoptată de o familie din Malta și acum la vârsta de 25 de ani a decis să își caute rudele și prietenii din țară.

Momente de reală bucurie pentru Nadya Grech din Malta. Tânăra care s-a născut la Mediaș și a crescut într-un orfelinat din Orlat până la vârsta de opt ani când a fost adoptată de o familie de maltezi , a reușit să ia legătura cu tatăl, două surori și trei verișoare. Nadya ne-a rugat la finele lunii trecute să o ajutăm să își găsească rudele și prietenii de la orfelinat. Mesajul tinerei a fost apoi distribuit de mii de oameni, iar după câteva zile au apărut și rezultatele. Mai întâi Nadya a reușit să reia legătura cu prietenii de la orfelinat.
CITEȘTE ȘI: MESAJ EMOȚIONANT al unei sibience adoptată în Malta: ”Îmi caut mama și prietenii. Vă rog să DISTRIBUIȚI acest mesaj”
”Am văzut anunțul vostru pe Facebook. Am copilărit împreună la centrul Gulliver. În ianuarie ne revedem cu toții. Ne bucurăm nespus că am reluat legătura”, ne-a transmis Samuel Neacșu, unul din prietenii Nadiei.
După câteva zile Nadya a reușit să își regăsească și familia. Părinții locuiesc în Valchid, acolo unde stau și cele două surori și rudele acesteia. ” 1 Noiembrie 2016, o zi pe care nu o sa o uit niciodata. I-am gasit pe tata, doua surori și trei verisori. Sunt tare fericită!”, spune Nadya.tanara
”Nu îmi vine să cred că mi-am regăsit familia după atâția ani. Nu am cuvinte să descriu sentimentul pe care îl trăiesc. Mă simt binecuvântată și vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat. Vă iubesc pe toți”, a mai afirmat Nadya într-un mesaj de mulțumire postat pe contul său de Facebook.

sibianca adoptată în malta și-a găsit familia de la sibiu. vine în țară în ianuarie 2017

Ultima oră

Comentariul meu

Publică