se schimbă vremea. meteorologii spun că vin ninsorile

Vremea se schimbă total începând de duminică după amiază. Cei de la ANM ne avertizează că vremea se răcește semnificativ și vom avea parte și de ninsori.

Meteorologii de la ANM au emis, duminică, o informare meteorologică de răcire bruscă a vremii, vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar în unele zone vântul va avea intensificări şi va bate cu 60 – 70 de kilometri pe oră, conform news.ro. Informarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) intră în vigoare duminică la ora 16.00 şi este valabilă până marţi, la ora 23.00. Meteorologii spun că în acest interval vor fi perioade de timp în care se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse, mai ales la munte, 15 – 20 de litri pe metrul pătrat.
Duminică seară va ploua, iar din noaptea de duminică spre luni precipitaţiile se pot transforma în lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării. De asemenea şi temperaturile vor scădea brusc, anunţă meteorologii. „În noaptea de luni spre marţi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de marţi (29 noiembrie), vremea se va răci în toată ţara, va ninge şi în regiunile sudice, unde pe arii restrânse este posibil să se depună strat de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi 50 – 60 km/h. Îndeosebi în zonele de munte se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi rafale de peste 60 – 70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii”, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie

se schimbă vremea. meteorologii spun că vin ninsorile

Ultima oră

Comentariul meu

Publică