Gaz Metan Mediaș a urcat pe primul loc în clasamentul Ligii I de fotbal, sâmbătă, după ce a învins-o pe Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 5-2 (1-2), în deplasare, la Drobeta-Turnu Severin, într-un meci din etapa a 20-a.
Gaz Metan are 37 de puncte, la fel ca și Steaua, care va juca duminică, însă are un golaveraj superior (+13 față de +11).
Nou-promovata a reușit o repriză secundă remarcabilă, cu patru goluri marcate, ratând și alte ocazii în fața unei formații în degringoladă.
Pandurii a deschis scorul prin Lucian Sânmărtean (17), cu un șut superb sub transversală. Alex Munteanu (20) a restabilit egalitatea, după o gafă riașă a lui Filip Mrzljak. Gorjenii au intrat la cabine în avantaj, după autogolul croatului Dario Rugasevic (45+1), care a încercat să respingă mingea trimisă de George Țucudean spre plasa porții medieșene.
Echipa antrenată de Cristian Pustai a marcat după pauză de patru ori în decurs de 15 minute, prin Alex Munteanu (64, 67), care a reușit astfel tripla, Mircea Axente (77) și Ovidiu Bic (79).
Oaspeții, lipsiți în acest meci de golgheterul Azdren Llullaku, au avut și două bare, prin Ionuț Buzean (7) și Alex Munteanu (90+1).
Gaz Metan a ajuns la 13 etape consecutive fără înfrângere (8 victorii, 5 egaluri).
În tur, Pandurii învinsese cu 3-1 la Mediaș.
Pandurii are o singură victorie în ultimele opt etape, două egaluri și cinci eșecuri.
CS Pandurii Târgu Jiu — CS Gaz Metan Mediaș 2-5 (2-1), Stadion „Municipal” — Drobeta-Turnu Severin
Au marcat: Lucian Sânmărtean (17), Dario Rugasevic (45+1, autogol), respectiv Alex Munteanu (20, 64, 67), Mircea Axente (77), Ovidiu Bic (79).
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenți: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Daniel Mitruți (Craiova); arbitru de rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureș)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timișoara) — CCA, Marin Petrache (Săbăreni/Giurgiu) — LPF