laura codruța kovesi: ”o să vedem în presă discuţii despre licitaţii trucate şi noi dna o să stăm să ne uităm la televizor fără să putem interveni”

Procurorul șef al DNA-ului a vorbit într-un interviu acordat agenției News.ro despre ce deservicii ar putea să aducă justiției și societății o lege a grațierii sau amnistiei. Laura Codruța Kovesi a vorbit și despre cazul Sebastian Ghiță.

O inechitate socială, cum este aceea a condiţiilor din penitenicare, nu poate fi corectată printr-o altă inechitate de tipul graţierii şi dezincriminării parţiale a abuzului în serviciu, care ar aduce deservicii atât societăţii, cât şi justiţiei, afirmă procurorul-sef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un interviu acordat agenţiei de presă News.ro. Ea mai spune că introducerea plângerii prealabile drept condiţie pentru abuzul în serviciu, de exemplu, va face imposibile unele anchete: ”O să vedem în mass-media discuţii şi dezbateri despre licitaţii trucate şi noi, DNA, să stăm să ne uităm la televizor fără să putem interveni şi fără să putem să facem anchete”.
În interviul acordat News.ro, Laura Codruţa Kovesi răspunde şi acuzaţiilor lansate de Sebastian Ghiţă, negând, o dată în plus, orice relaţie personală cu acesta şi amintind că a participat şi la întâlniri cu alţi demnitari, foşti miniştri de Interne, care astăzi fac obiectul unor investigaţii ale DNA. Ea spune că aceeaşi relaţie instituţională a avut-o şi cu fostul adjunct al SRI, Florian Coldea, astfel că nu există o vulnerabilizare a ei şi a instituţiei care ar putea fi speculate.
Kovesi vorbeşte şi despre teza sa de doctorat, spund că nu vede nicio problemă în lucrarea pe care a susţinut-o şi amintind că are două verdicte de neplagiat.
Redăm integral interviul acordat agenţiei de presă News.ro de către procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi:
Reporter: Doamna procuror-şef al DNA, agenda publică este confiscată, de o perioadă de timp, de teme, reale sau nu, care privesc justiţia şi, în mod special, pe dumneavoastră. Vă întreb frontal, pentru că este una dintre premisele acestui dialog: relaţia pe care aţi avut-o cu Sebastian Ghiţă, de orice fel ar fi aceasta…
Laura Codruţa Kovesi: Nu am avut nicio relaţie cu Sebastian Ghiţă, dar aştept să vă terminaţi întrebarea.
Reporter: Contextele în care v-aţi întâlnit cu Sebastian Ghiţă reprezintă pentru dumneavoastră şi, care atare, pentru instituţia pe care o conduceţi, o vulnerabilitate?
Laura Codruţa Kovesi: Exclus pentru mine să am o vulnerabilitate, pentru că la anumite evenimente unde am fost invitată în calitate instituţională am cunoscut sau am întâlnit diverse persoane. Nu poţi să controlezi ce se întâmplă în spaţiul public sau atunci când eşti invitat la un eveniment la care, în virtutea atribuţiilor pe care le ai de a reprezenta instituţia, te întâlneşti cu diverse persoane.
Reporter: Reiau, reformulat. Cum aţi descrie totuşi această relaţie cu Sebastian Ghiţă: strict instituţională, personală? Aţi avut vreun context personal în care v-aţi întâlnit?
Laura Codruţa Kovesi: Nu a existat o relaţie instituţională cu Sebastian Ghiţă, nu este prietenul meu, nu a fost prietenul meu. L-am întâlnit la nişte activităţi organizate de şefi de instituţii sau de instituţii. Se întâmplă la astfel de evenimente să cunoşti oameni.
Reporter: Daţi-mi un exemplu.
Laura Codruţa Kovesi: Nu aş vrea să nominalizez, dar sunt evenimente publice. Au fost şi anunţate, se cunoaşte programul şefilor de instituţii când se merge la astfel de evenimente, sunt evenimente la care participă foarte multe persoane, erau de multe ori şi 50, 60 de persoane într-un loc. Nu aş vrea să nominalizez o anumită instituţie sau un anumit eveniment pentru că nu mi s-ar părea corect. Mai mult decât atât, de-a lungul carierei mele, atât ca procuror general, cât şi ca procuror-şef al DNA, am lucrat cu oameni care ulterior au fost învinuiţi sau condamnaţi în dosare penale, am întâlnit şi a trebuit să am dialog cu persoane care ulterior au fost implicate în dosare penale. Faptul că la asemenea evenimente întâlneşti, cunoşti oameni, nu te face prietenul lor. Să nu uităm ce e mai important: indiferent cât de mult ai cunoscut o persoană, că te-ai întâlnit de mai multe ori sau de mai puţine ori, că asta era natura activităţilor profesionale, şi aş lua exemplul unor miniştri de Interne, a trebuit să vorbesc cu ei, să ne întâlnim de mai multe ori într-o relaţie instituţională şi ulterior au avut investigaţii la DNA. Noi ne-am făcut treaba. Am deschis dosarele, am continuat anchetele. Faptul că profesional, instituţional cunoşti o persoană, asta nu înseamnă să nu-ţi faci treaba.
Reporter: Suntem martorii acestor dezvăluiri făcute de Sebastian Ghiţă. Există ceva adevărat în ce a spus Sebastian Ghiţă şi vă priveşte pe dumneavoastră?
Laura Codruţa Kovesi: Nu am urmărit chiar toate afirmaţiile, pentru că mi-e foarte greu. Câteva dintre ele, care mi s-au părut mai grave, le-am şi negat, dar, repet: nu am dialogat cu acesta prin e-mail, nu ştiu cine e cucuveaua mov, nu i-am dat telefon niciodată, nu am fost în excursii, nu am fost în vacanţă cu el, nu mi-am petrecut timpul meu privat cu Sebastian Ghiţă, nu am avut întâlniri private cu Sebastian Ghiţă, nu sunt agent acoperit al niciunui serviciu străin, nu am aranjat dosare. Aproape seară de seară au fost tot felul de afirmaţii, nu am stat să le contorizez pe toate.
Reporter: Îi datoraţi ceva lui Sebastian Ghiţă? Una dintre afirmaţiile acestuia vizează felul în care aţi fost numită la şefia DNA, Victor Ponta fiind şantajat de Florian Coldea să vă numească.
Laura Codruţa Kovesi: Da, contribuţiile unor persoane la numirea mea, mai ales a celor cercetate de noi, a fost o temă în ultimii trei ani. La fiecare dosar nou deschis, auzeam că altă persoană a intervenit. Eu am fost numită într-o procedură stabilită de lege, lucram la Bruxelles, am fost sunată într-o zi după ce informaţia că am fost propusă a apărut în spaţiul public, am fost sunată de un consilier al domnului Ponta, la acea vreme interimar la Justiţie, să îmi exprim consimţământul, apoi am fost contactată de CSM pentru a trimite documentele necesare în procedură, apoi am venit de la Bruxelles, m-am prezentat la interviu şi ulterior am fost numită în funcţie de preşedintele României. Restul sunt poveşti.
Reporter: Totuşi, afirmaţiile lui Sebastian Ghiţă au avut ca efect o schimbare importantă în conducerea SRI. Credeţi că trecerea în rezervă a generalului Coldea este o legitimare a afirmaţiilor lui Sebastian Ghiţă?
Laura Codruţa Kovesi: Eu nu pot să comentez decizia personală a unui conducător de instituţie sau decizia instituţională a unei instituţii cu care am colaborat. Au o verificare internă şi cred că şi-au lămurit lucrurile în interior. Nu are nicio legătură plecarea unui adjunct din SRI din funcţie cu ce face DNA.
Reporter: În aceste dosare instrumentate de DNA pe numele lui Sebastian Ghiţă aţi colaborat cu SRI?
Laura Codruţa Kovesi: Din ce am înţeles de la colegii din cauze, a existat o colaborare instituţională în aceste dosare, pe care nu pot să o detaliez în acest moment, mai ales că sunt dosare în lucru.
Reporter: Dumneavoastră ştiaţi despre relaţia de amiciţie dintre Sebastian Ghiţă şi Florian Coldea, despre vacanţele petrecute împreună?
Laura Codruţa Kovesi: Ar trebui să îi întrebaţi pe ei. Eu nu am fost în vacaţă cu ei, nu am fost în vacanţă cu Florian Coldea, am avut o relaţie instituţională timp de zece ani, când eram şi procuror general, SRI a fost o instituţie cu care am colaborat, dar am avut o relaţie instituţională. Nu-mi permit să întreb pe nimeni unde merge în vacanţă dacă nu este treaba mea.
Reporter: Aţi vorbit cu Florian Coldea după trecerea în rezervă? V-a sesizat SRI în privinţa acestor acuzaţii ale lui Sebastian Ghiţă? Există fapte aici pentru care DNA se poate autosesiza?
Laura Codruţa Kovesi: Nu am primit nicio sesizare până în acest moment. În mod normal, dacă SRI, în urma anchetei pe care a declanşat-o, constată că sunt indicii de competenţa DNA, are obligaţia de a ne sesiza. Până în acest moment noi nu am primit niciun fel de sesizare, nici nu am întrebat care sunt concluziile acestei anchete, pentru că nu este de competenţa noastră.
Reporter: Vă propun să trecem la tema zilei de ieri, la propunerile de modificare a legislaţiei privind justiţia: OUG privind graţierea şi modificările celor două Coduri. Când aţi aflat despre aceste modificări propuse?
Laura Codruţa Kovesi: Am aflat în ziua în care urma să se discute la guvern despre aceste proiecte, pentru că au existat tot felul de informaţii în spaţiul public că se lucrează la acest proiect, dar confirmarea am avut-o abia în momentul în care ministrul Justiţiei a spus că va trimite aceste proiecte la parchete şi la instanţe pentru un punct de vedere. În cursul zilei de ieri (miercuri – n.r.) am primit în jurul prânzului aceste proiecte pentru a exprima un punct de vedere.
Reporter: Nu aţi avut nicio discuţie cu ministrul Justiţiei, Florin Iordache?
Laura Codruţa Kovesi: Am avut o singură întâlnire la începutul anului, când domnul ministru ne-a asigurat pe mine şi pe domnul procuror general şi pe şeful DIICOT, care a fost prezent la această întâlnire, că pentru orice modificare legislativă care va afecta în vreun fel activitatea noastră sau statutul procurorilor şi judecătorilor va exista o consultare prealabilă. Vă daţi seama că pleci de la prezumţia de bună-credinţă atunci când ţi se spune că pentru orice modificare pe care o vor face vei fi consultat. Şi ieri am constatat cu stupoare că acest proiect va fi adoptat fără această consultare. Au existat aceste discuţii în spaţiul public, după care am primit şi noi proiectul să ne exprimăm un punct de vedere.
Reporter: Bun, dar cum vă explicaţi dumneavostră urgenţa?
Laura Codruţa Kovesi: În primul rând, de ce a existat un atât de mare secret? Asta ne-am întrebat şi noi. Ne-am lămurit între timp, pentru că nu este orice ordonanţă. Este o ordonanţă dedicată anumitor persoane, care au avut anumite calităţi. Nu ştiu dacă este o ordonanţă esenţială pentru justiţie. Dacă ne uităm în această ordonanţă de modificare a Codului Penal, vom observa că în mod ciudat justiţia din România nu avea nicio problemă, avea doar trei infracţiuni problematice. Sau patru, trei dintre infracţiuni care sunt în competenţa DNA şi o a patra infracţiune. Adică, ce este problematic în România: abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu, conflictul de interese şi conducerea unui vehicul în stare de ebrietate. Aceste patru articole reprezintă o modificare esenţială, acea punere în acord a legislaţiei româneşti cu cea europeană şi cu deciziile Curţii Constituţionale. Nu a existat urgenţă în justiţie decât pentru aceste patru infracţiuni. Aş reveni la fiecare dintre acestea. Abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu şi conflictul de interese sunt acele infracţiuni care pot fi comise doar de anumite persoane, cum spunem noi în justiţie subiecţi calificaţi, adică funcţionari publici, demnitari, persoane care deţin poziţii de demnitate publică – primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, miniştri, secretari de stat, parlamentari. Acesta este obiectul şi scopul acestor modificări.
Reporter: Cine sunt beneficiarii acestor propuneri?
Laura Codruţa Kovesi: Toţi cei care au comis aceste fapte. Puteţi să vedeţi atacurile la adresa justiţiei pe care le fac anumite persoane şi o să-i puteţi identifica. Vă dau un alt criteriu simplu – sunt sute şi sute de persoane. Intraţi pe site-ul DNA, căutaţi ”abuz în serviciu” şi veţi găsi numele tuturor persoanelor care pot profita. Nu am să comentez cu nume şi prenume, pentru că nu aş dori să personalizez şi să spună cineva că am ceva cu un anume inculpat.
Reporter: Una dintre modificările propuse vizează limitarea prejudiciului la sume care depăşesc 200.000 de lei. De ce tocmai această sumă?
Laura Codruţa Kovesi: Nu există un criteriu, cei care au făcut proiectul ar trebui să dea răspunsul, este un criteriu stabilit cu totul şi cu totul arbitrar, nu se raportează la nimic, nu putem spune că această sumă este lipsită de imprtanţă. Practic, toate infracţiunile de abuz în serviciu care creează un prejudiciu mai mic sunt dezincriminate total. Vă dau un exemplu: orice funcţionar din România, dacă această ordonanţă intră în vigoare, poate să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu cum doreşte şi dacă va cauza o pagubă de sub 200.000 de lei nu este nicio problemă, că nu reprezintă nicio infracţiune. Să nu mai vorbim de problema care va exista în achiziţii publice: dacă luăm cazul unui manager de spital, ce îl împiedică pe acesta să împartă contractele în sume mai mici de 200.000 de lei şi să atribuie contractele firmei soţiei sau fratelui sau unei firme de casă şi banii să intre în buzunarele lor? Nu îi va împiedica nimic, pentru că fapta va fi dezincriminată. Aceste modificări aduc un deserviciu pentru că vor duce la închiderea unor dosare în care avem prejudicii de sute de milioane de euro.
Reporter: Mai e o modificare. În loc de sintagma ”abuz în serviciu” apare cea de ”abuz în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.
Laura Codruţa Kovesi: Da, sunt mai multe nuanţe. Noi nu am găsit explicaţie nici în motivarea Curţii Constituţionale, mai ales că după motivarea CCR din vară practica instanţelor de judecată a acestor infracţiuni este constantă şi uniformă. Nu au fost probleme de interpretare. E dificil să răspund, pentru că nu ştiu ce au avut în vedere cei care au propus aceste modificări.
Reporter: În aceste propuneri găsiţi şi virtuţi?
Laura Codruţa Kovesi: Raportat la cele patru infracţiuni? Cel puţin raportat la cele trei, nu cred că este util nici societăţii româneşti şi nici justiţiei din România. Toate aceste modificări vor duce la închiderea unor dosare în care avem prejudicii de câteva milione de euro, care nu vor mai fi recuperate. Ce este benefic pentru statul român atunci când ai cheltuit bani pentru a identifica aceste fapte, pentru a le investiga, a le judeca, după care ştergi cu buretele consecinţele condamnărilor, persoanele vinovate nu mai execută niciun fel de pedeapsă, iar prejudiciile nu sunt recuperate? Acest lucru nu poate fi un beneficiu.
Reporter: Se propune şi modificarea regimului denunţului: acesta trebuie făcut în termen de şase luni. Va afecta acest fapt activitatea DNA?
Laura Codruţa Kovesi: Acest termen de şase luni a fost stabilit în mod arbitrar, de asemenea. În Codul penal sunt termene, niciun termen nu e de şase luni. Cu siguranţă, faptele de corupţie care nu vor fi denunţate în termen de şase luni,  nu vor putea fi investigate. Va fi o limitare în a putea investiga fapte de corupţie dacă ele nu sunt denunţate în termen de şase luni. În opinia noastră, nu cred că ar trebui să existe o limitare de timp, pentru că legiutorul, atunci când a dorit ca anchetatorii să nu investigheze fapte vechi, a stabilit un termen de prescripţie. De ce trebuie să venim cu limitări suplimentare pentru anchetă? Această modificare poate să creeze probleme pentru dosare care sunt deja trimise în judecată sau deja deschise pe baza unor denunţuri.
Reporter: O a treia modificare este condiţionarea acestui abuz în serviciu prin plângerea prealabilă a instituţiei, instituţia prejudiciată trebuie să facă această plângere.
Laura Codruţa Kovesi: O modificare care practic ar duce la imposibilitatea investigării faptei de abuz în serviciu. Vă puteţi imagina că un preşedinte de CJ sau un primar care împarte contractele după bunul plac şi care face licitaţii trucate face plângere prealabilă în numele instituţiei? Să vedem dacă Curtea de Conturi, prin obligaţiile pe care le are să verifice modul în care se cheltuie banul public, vine să facă control în anul următor. De multe ori în cadrul acestor controale se descopereau indicii de săvârşire a faptelor de abuz în serviciu şi erau sesizate organele de poliţie sau parchetele. O să vedem în mass-media discuţii şi dezbateri despre licitaţii trucate şi noi DNA să stăm să ne uităm la televizor fără să putem interveni şi fără să putem să facem anchete. Dacă nu vom putea să primim o plângere, noi nu vom putea investiga aceste lucruri.
Reporter: Curs de guvernare a scris că acest proiect de modificare ar fi fost scris în biroul lui Liviu Dragnea.
Laura Codruţa Kovesi: Nu am văzut această informaţie. Nu ştiu dacă este faptă penală de competenţa DNA.
Reporter: Cu Liviu Dragnea aţi vorbit?
Laura Codruţa Kovesi: Nu, nu am vorbit.
Reporter: Ministrul Justiţiei spune că nu erau pe agenda şedinţei de guvern de ieri aceste modificări. Apare, însă, această dată, de 18 ianuarie, ca dată limită de săvârşire a faptelor.
Laura Codruţa Kovesi: Da, acesta este un indiciu.
Reporter: Aţi avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă?
Laura Codruţa Kovesi: Nu, nu am discutat. Am avut discuţii cu procurorul general, cu membri din CSM, cu colegii procurori. Noi nu putem acţiona decât instituţional, urmează să facem un punct de vedere pe fiecare modificare în parte. Am trimis spre consultare colegilor din DNA.
Reporter: Care este data limită?
Laura Codruţa Kovesi: În comunicarea venită de la Ministerul Justiţiei, data este de 23 ianuarie, o zi nelucrătoare.
Reporter: Veţi avea timp?
Laura Codruţa Kovesi: O să muncim şi o să ne descurcăm, dacă urgenţa în România este să modificăm abuzul în serviciu şi conflictul de interese, o să stăm să lucrăm şi în zilele nelucrătoare.
Reporter: Un dosar important pentru agenda publică este dosarul Colectiv şi cauzele desprinse. În acest caz, modificările acestea propuse vor afecta ancheta?
Laura Codruţa Kovesi: Mi-e foarte greu să comentez un dosar în lucru, sunt într-adevăr dosare în care infracţiunea investigată este de abuz în serviciu, dar nu am voie să comentez dacă ar afecta sau nu ancheta.
Reporter: Dosarul lui Gabriel Oprea?
Laura Codruţa Kovesi: Nu pot să comentez.
Reporter: Dosarul lui Liviu Dragnea?
Laura Codruţa Kovesi: Nu pot să comentez. Dar sunt informaţii publice şi sumele stabilite ca prejudiciu, se poate analiza.
Reporter: Ordonanţa privind graţierea – s-a spus că aceasta ar masca, de fapt, celelalte modificări.
Laura Codruţa Kovesi: Din punctul nostru de vedere, sunt anumite categorii de infracţiuni cărora li se va aplica graţierea, cum este, de pildă, abuzul în serviciu sau infracţiunile asimilate faptelor de corupţie. Această graţiere se va aplica şi pedepselor cu suspendare. Acest motiv că se vor elibera puşcăriile nu cred că este susţinut de modul în care este modificat proiectul de lege. O inechitate socială, că deţinuţii nu au condiţii bune în penitenciar, nu poate fi corectată prin altă inechitate socială. Sunt mai multe dispoziţii, mă refer la dosarele instrumentate de DNA. Mai este o problemă cu infracţiunea de evaziune fiscală, pentru că din tipologiile identificate de noi de multe ori evaziunea fiscală se comitea de angajaţii unei companii pentru a da ulterior mită, bani în numerar pentru mită, ca ei să câştige contracte. Consecinţele sunt acelea că inculpaţii nu vor mai executa pedepsele şi prejudiciile rămân neacoperite. Există o dispoziţie în Cod care spune că drepturile părţii vătămate nu sunt afectate, dar asta înseamnă ca statul şi părţile vătămate să deschidă alt proces în civil, asta după ce statul român a cheltui bani cu investigaţiile.
Reporter: DNA a primit astăzi o nouă susţinere din partea Ambasadei SUA, care denunţă şi netrasparenţa acestor propuneri. Aţi avut discuţii cu ambasadorul SUA?
Laura Codruţa Kovesi: Nu. Am avut discuţii doar cu colegii procurori. Nu pot comenta declaraţiile domnului ambasador. Această metodă de a modifica legile în secret nu e benefică societăţii şi justiţiei. Până la urmă, noi suntem primii care aplică legile ca sunt adoptate şi cred că trebuie să fim consultaţi.
Reporter: Aveţi o statistică a parlamentarilor cu dosare din noua legislatură?
Laura Codruţa Kovesi: Noi nu ţinem dosare după calitatea celor investigaţi. În privinţa abuzului în serviciu, am făcut o statistcă – 30% dintre dosarele de la DNA în investigare în acest moment, în jur de 2.200 de dosare. În ultimii trei ani, DNA a indisponibilizat bunuri şi valori în dosarele noastre de peste un miliard şi jumătate de euro. Sunt multe dosare pe rolul instanţelor de judecată, o dezincriminare parţială ar avea un impact major asupra tuturor acestor cauze.
Reporter: Acuzaţiile aduse în ultima vreme în spaţiul public au afectat activitatea DNA? Aţi avut discuţii cu procurorii DNA? V-au afectat aceste acuzaţii autoritatea?
Laura Codruţa Kovesi: Da, noi avem discuţii în fiecare zi. Aceste atacuri nu au fost îndreptate doar împotriva mea, ci şi împotriva instituţiei. Noi ştim că este un atac susţinut de persoane pe care le cercetăm, susţinut financiar de acestea şi acest atac ne arată că suntem pe drumul cel bun. Colegii sunt la fel de decişi să îşi facă treaba ca până acum, nu sunt intimidaţi. Sigur, sunt discuţii, că la fiecare atac care a fost am avut reacţie, am sesizat CSM, am sesizat CNA.
Reporter: De ce aţi considerat oportun să răspundeţi acuzaţiilor chiar în ziua în care Florian Coldea a fost trecut în rezervă?
Laura Codruţa Kovesi: Nu are legătură. Am primit cereri de interviu, le acceptasem, nu verific agenda când accept un interviu.
Reporter: O întrebare despre teza de doctorat – aţi regretat că aţi făcut-o, v-aţi gândit să o refaceţi, să renunţaţi la titlu?
Laura Codruţa Kovesi: Niciodată nu mi-a părut rău. Teza mea de doctorat este o teză corectă. Am două verdicte că nu am plagiat, e o teză la care am muncit, nu are de ce să îmi pară rău că am făcut această cercetare ştiinţifică. Sunt două verdicte că teza mea este corectă.
Reporter: V-aţi gândit să demisionaţi?
Laura Codruţa Kovesi: Nu şi nici nu mă gândesc. Nu am de ce să demisionez.
Reporter: Asupra dumneavoastră sunt exercitate presiuni politice?
Laura Codruţa Kovesi: Era un mit acesta cu presiunile politice. Asupra mea nu s-a făcut nicio presiune din partea niciunui conducător de instituţie. Nu mă sună nimeni să îmi spună, dacă se va întâmpla voi face public. Există alte presiuni: ale dosarelor, ale termenelor, ale atacurile pornite de persoane pe care noi le cercetăm, e şi presiunea faptului că nu putem reacţiona ca magistraţi, nu avem pârghii de a ne apăra. Există manipulări în spaţiul public, e deficil doar să fii atacat. Există deformări, trunchieri de adevăruri.
Reporter: Ieri au fost proteste de stradă. Le consideraţi un sprijin pentru activitatea DNA?
Laura Codruţa Kovesi: Este dreptul oricărui cetăţean să se manifeste în public atunci când vrea să protesteze. Sigur, sprijinul opiniei publice de a semnala anumite derapaje în procesul de democraţie ajută implicit şi justiţia, şi DNA. Orice eveniment care ajută să stopăm astfel de situaţii este binevenit. Am salutat intervenţiile procurorului general, ale CSM. Este reacţia justiţiei şi daca toţi partenerii din justiţie au avut această reacţie atunci e important.

laura codruța kovesi: ”o să vedem în presă discuţii despre licitaţii trucate şi noi dna o să stăm să ne uităm la televizor fără să putem interveni”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică