Sibienii sunt aşteptați duminica 22 ianuarie, la o acțiune de protest în Centrul Istoric al oraşului. Protestul are loc împotriva legii grațierii.
UPDATE ORA 18.44 – ESTE STRIGAT NUMELE LUI IOHANNIS
Protestatarii de la Sibiu au aflat că președintele României a mers și el la protestul din Capitală și strigă numele fostului primar al orașului. Nu sunt incidente.
UPDATE ora 18.18 – Peste 3000 de oameni la protest
Între timp numărul protestatarilor a ajuns la aproximativ 3.000 de oameni. Nu sunt incidente.
UPDATE ora 17.44 – Aproape 1.000 de sibieni protestează în Piața Mare
Sibienii au ieșit în număr mare din casă. Aproximativ 1000 de persoane sunt acum în Piața Mare a orașului. Oamenii protestează pașnic. Se scandează printre altele ”În democrație hoții stau la pușcărie”, ”La închisoare, nu la Guvernare”, ”PSD, Ciuma Roșie”, ”Afară! Afară! Cu PSD din țară”.
UPDATE – ora 17,13 – Se strâng oamenii în Piața Mare
Aproximativ 600 de sibieni s-au strâns deja în Piața Mare, cu pancarde și se pregătesc să mărșăluiască prin centrul Sibiului. Vin din ce în ce mai mulți oameni. În momentul în care coloana se pune în mișcare vom începe transmisia live.
Vezi mai jos transmisia live.
Știrea inițială
Comisia de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice a avizat favorabil desfășurarea acestui protest pe domeniul public pentru perioada 19 ianuarie – 1 februarie, în intervalul orar 18 – 20. Traseul de desfășurare avizat este Piața Mare – strada N. Bălcescu (Farmacia 24) – retur. Traseul poate fi efectuat de 2 ori în fiecare zi de protest”, spune Mirela Gligore de la Biroul de Presă al Primăriei Sibiu. Conform estimărilor organizatorului, la protest ar urma să participe 300-400 de persoane. ”Protestul împotriva grațierii și a amnistiei este autorizat pentru toată luna ianuarie, cu traseu Piața Mare-Nicolae Bălcescu-Piața Mare. Ne revedem în număr cât mai mare duminică (22 ian) – când va avea loc un protest național”, se arată într-o informare postată pe pagina evenimentului pentru protest, pe Facebook.