Ziua de 25 ianuarie este o dată importantă cu caracter semnificativ, atât pentru religiile creștine dar și pentru istoria bisericii.
Ortodoxe
Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului
Greco-catolice
Sf. aep. Grigorie din Nazianz; Sf. ep. m. Bretanion din Tomis
Romano-catolice
Convertirea Sf. Paul, ap.; Sf. Bretanion, ep. de Tomis
Sfântul Ierarh Grigorie Teologul este pomenit de Biserica Ortodoxă în 25 ianuarie.
Sfântul Grigorie a primit numele de Teologul pentru marea sa pricepere în formularea clară și fără echivoc a adevărurilor de credință, recunoscute ca atare la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451.
S-a născut în apropierea Naziansului, o cetate din Capadocia. Studiile le-a făcut în Cezareea Capadociei, unde l-a întâlnit pe Sfântul Vasile cel Mare, de care îl va lega o strânsă prietenie tot restul vieții. Și-a desăvârșit pregătirea intelectuală la școlile din Cezareea Palestinei, Alexandria și apoi la Atena.
În acel timp împărat era Constanțiu (337-361), fiul împăratului Constantin cel Mare, și împreună cu cei doi Părinți ai Bisericii, Sfântul Vasile și Sfântul Grigorie, învăța, la Atena, și cel care urma să devină împărat, Iulian Apostatul (361-363), care a încercat să readucă Imperiul Roman de la creștinism la păgânism, declanșând noi persecuții împotriva creștinilor. De aceea, de multe ori Sfântul Grigorie spunea: „O! cât de mare răutate hrănește pământul Romei și al grecilor!”, pentru că vedea mai înainte ceea ce avea să se întâmple.
După anii de studiu de la Atena, Sfântul Grigorie s-a întors la Nazians, unde a primit botezul creștin chiar din mâinile tatălui său care era episcop.
Sfântul Grigorie nu a fost botezat la scurt timp după nașterea sa, pentru că în acele vremuri exista un obicei, ca pentru cei mai mulți dintre creștini Botezul să fie amânat până la vârsta la care Mântuitorul Hristos s-a botezat în Iordan de către Sfântul Proroc și Botezător Ioan, adică în jurul vârstei de 30 de ani.
Această practică a fost înlăturată de marii Părinți ai Bisericii, între care s-au aflat Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei.
Sfântul Grigorie Teologul a fost hirotonit preot, la insistențele Sfântului Vasile cel Mare și a fost hirotonit episcop de Sasima, pe care nu l-a ocupat niciodată. A fost instalat în scaunul de episcop al Constantinopolului, la 27 noiembrie 380, la ceremonie fiind de față și împăratul Tedosie. Întronizarea a fost confirmată de Sinodul al II-lea Ecumenic, din anul 381, care a avut loc în capitala imperială, Sfântul Grigorie fiind chemat să prezideze lucrările adunării bisericești. Contestat însă de anumiți ierarhi, sosiți mai târziu la lucrări, Sfântul Grigorie a renunțat la această funcție clericală.
Ultimii ani de viață i-a petrecut în locurile natale, dedicându-se rugăciunii, studiului și scrisului. În Capadocia a avut și sfârșitul, fiind îngropat în cetatea Nazianz.
După mulți ani, moaște sale le-a mutat împăratul Constantin VII Porfirogenetul (913-959) din Nazianz în Constantinopol și le-a pus în Biserica „Sfinților Apostoli”.
Tot astăzi este pomenit și Sfântul Ierarh Bretanion, episcopul Tomisului.
Sfântul Bretanion, originar din Capadocia, a fost unul dintre ucenicii Sfântului Vasile cel Mare și a slujit ca episcop al cetății Tomis.
Sfântul Bretanion este considerat autorul scrisorii care a însoțit moaștele Sfântului Sava Gotul, în drumul lor spre Capadocia. Din scrisoarea amintită reiese și faptul ca Sfântul Bretanion este cel care a redactat actul martiric al Sfântului Sava Gotul și tot el este cel care s-a îngrijit de mutarea cinstitelor lui moaște în Capadocia, la cererea Sfântului Vasile cel Mare.
Sfântul Ierarh Bretanion al Tomisului a dus o viață ascetică, apărând dreapta credință cu mult curaj, chiar în fața împăratului Valens (364-378), care era adept al ereziei ariene. Acesta i-a cerut Sfântului Bretanion, la Tomis, în 369, pe când se întorcea dintr-o expediție împotriva goților, să treacă de partea arienilor.
A încurajat mult viața ascetică și nevoința sihaștrilor de prin peșteri mici și bisericuțe rupestre, după obiceiul sihaștrilor din Capadocia. În timpul păstoriei sale existau în Eparhia Tomisului câteva așezări monahale renumite, cu călugări cărturari și teologi.
Cu puțin înainte de anul 381, Sfântul Episcop Betranion și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu și este cinstit de Biserica Ortodoxă ca sfânt, la 25 ianuarie (sursa: vol. „Viețile Sfinților”), informează Agerpres.ro.