Un nou protest pe tema OUG privind graţierea şi a modificării legilor penale este anunţat, duminică, în Sibiu, printr-un eveniment iniţiat pe Facebook.
Protestul de duminică vine cu o zi înainte de Ministerul Justiţiei să organizeze o dezbatere publică pe tema acestor proiecte. ’’ Duminică, 29 ianuarie, la ora 17:00, ne întâlnim iar în număr cât mai mare în Piața Mare pentru a ne asigura că ordonanțele privind grațierea și amnistia nu vor fi trecute pe ascuns, independent de voința noastră, fără a aștepta consultarea prin referendum a românilor – tehnic, acest lucru este posibil, referendumul fiind doar consultativ’’, se arată în anunțul evenimentului de pe Facebook.
Proteste au loc în mai multe orașe din țară. Până la această oră, peste 9.000 de persoane şi-au anunţat intenţia de a protesta, atât în Capitală, cât şi în cinci alte judeţe: Braşov, Bacău, Sibiu, Cluj şi Teleorman.
Pe această temă, preşedintele Klaus Iohannis a declanşat procedura pentru organizarea unui referendum. Preşedintele contestă cele două ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale. „Marţi, 24 ianuarie, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a declanşat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”, informează Administraţia Prezidenţială.