Actualul ministru spune că după ce moțiunea de cenzură depusă de PNL și USR va di dezbătută de Parlament, va avea o discuție cu premierul Grindeanu, legat de o posibilă demisie a sa.
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, luni dimineaţă, că după ce va fi dezbătută moţiunea de cenzură depusă de PNL şi USR, miercuri sau joi, va avea o discuţie cu premierul Sorin Grindeanu despre o posibilă demisie a sa şi va anunţa public decizia, el adăugând că ”era necesară o ordonanţă care să pună în concordanţă deciziile de neconstituţionalitate ale Curţii Constituţionale”, anunță news.ro. Întrebat dacă ia în considerare să îşi dea demisia, ministrul Iordache a spus că va avea o discuţie cu premierul Grindeanu.
”După ce va fi dezbătută şi cred eu respinsă moţiunea de cenzură voi avea o discuţie cu premierul Grindeanu şi, fără îndoială, în urma acestei discuţii voi anunţa decizia. În acelaşi timp, vreau să vă spun că mi-am asumat că legea, aşa cum am prezentat-o şi cum va fi şi astăzi supusă în dezbatere publică, dorea să respecte deciziile Curţii Constituţionale. Aţi văzut că prin faptul că această lege nu există astăzi sunt foarte multe prevederi neconstituţionale. Eu am afirmat tot timpul că era necesară o ordonanţă care să pună în concordanţă deciziile de neconstituţionbalitate ale Curţii Constituţionale”, a afirmat Iordache.
El a spus că luni va propune un nou proiect ce vizează modificarea Codului penal, care va fi pus în cursul zilei în dezbatere publică.
De asemenea, întrebat care a fost urgenţa pentru adoptarea OUG 13, ministrul a spus că ”urgenţa se jutifică şi acum pentru că în acest moment sunt foarte multe articole neconstituţionale şi sistemul judiciar este prejudiciat pentru că în instanţe şi în spaţiul public sunt foarte multe prevederi neconstituţionale”.
”Urgenţa era pentru că în 45 de zile trebuia puse în concordanţă cu decizia Curţii şi, nefiind acest lucru făcut, pentru că anul trecut au fost reglementate prin ordonanţa 18 doar o parte din prevederile neconstituţionale, urgenţa era să punem în concordanţă. În acelaşi timp, Curtea Constituţională a stabilit acum două săptămâni că mai sunt încă patru prevederi, deci în legea pe care eu o voi supune astăzi în dezbaterea publică vor apărea şi acele patru prevederi neconstituţionale”, a continuat Iordache.
Totodată, întrebat dacă au existat lacune în comunicare, ministrul a răspuns: ”Comunicarea este o chestiune care a apărut în spaţiul public, eu am spus de la început că sunt necesare pentru a fi puse în concordanţă în lege sau în ordonanţă prevederile neconstituţionale aşa cum a stabilit Curtea Constituţională”. El a mai declarat că, în condiţiile în care OUG 13 a fost abrogată, s-a revenit la prevederile iniţiale, foarte multe dintre acestea fiind neconstituţionale aşa cum a precizat Curtea Constituţională. El a spus că luni va propune un nou proiect de lege vizând modificarea codurilor penale.