anunțul făcut de cnair legat de contractul studiului de fezabilitate al autostrăzii sibiu-piteşti

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis în decembrie 2016 suspendarea pentru trei luni, până în prima lună a primăverii, a contractului de revizuire a studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti.

Autostrada Piteşti-Sibiu, parte din Autostrada Bucureşti-Nădlac (A1) este, în prezent, cel mai important proiect de şosea rapidă din România, pentru că realizarea sa ar permite traficul neîntrerupt pe autostradă între Capitală şi frontiera cu Ungaria.
Autostrada de circa 123 kilometri ar fi prima care ar trece munţii, făcând legătura între Muntenia şi Transilvania, peste Munţii Carpaţi.
Autostrada a suferit mai multe amânări în ultimii ani din cauza efectuării mai multor studii asupra celor cinci variante de traseu. CNAIR a supus dezbaterii publice cele cinci variante de traseu încă din faza realizării studiului de fezabilitate.
Asocierea Spea Ingineria Europea (Italia) – Tecnic Consulting Engineering (România) a câştigat contractul de revizuire a studiului de fezabilitate în 2014, pentru circa 11 milioane de euro.
CNAIR a decis, în luna decembrie a anului trecut, suspendarea contractului pentru trei luni din cauza dificultăţii realizării investigaţiilor de teren în perioada de iarnă.
”Pentru realizarea studiului de fezabilitate în parametrii de maximă eficienţă, în luna decembrie 2016, compania a decis suspendarea contractului pentru o perioadă de trei luni întrucât în sezonul de iarnă nu se pot realiza investigaţii de teren, în special studii geotehnice”, se arată în comunicat.
În noiembrie 2016, fostul ministru al Transporturilor, Sorin Buşe, a anunţat că traseul final pentru autostrada Sibiu – Piteşti a fost avizat, autorităţile optând pentru prima variantă, care trece prin Curtea de Argeş, apoi prin Văleni şi iese în judeţul Vâlcea, în localitatea Racoviţa. Tot în noiembrie, CNAIR a acordat avizul tehnic pentru ultimele două secţiuni ale autostrăzii.
Acestea sunt secţiunea 2, Boiţa – Racoviţă, de la kilometrul (km) 15 la km 43, şi secţiunea 3, Racoviţă – Văleni, de la km 43 la km 72. Prima secţiune, Sibiu – Boiţa, de la km 0 la km 15, asigură legătura cu Drumul Naţional 7 (DN7), care traversează defileul Văii Oltului, prin continuarea autostrăzii existente.
Secţiunea 4, Văleni – Curtea de Argeş, de la km 72 la km 90, traversează Valea Topologului şi face conexiunea cu localitatea Curtea de Argeş. Secţiunea 5, Curtea de Argeş – Piteşti, de la km 90 to km 123, leagă localitatea Curtea de Argeş cu oraşul Piteşti şi autostrada existentă prin valea Argeşului. Secţiunea 6 constă în reabilitarea a 14 km din DN 73C, care leagă oraşele Câmpulung şi Râmnicu Vâlcea, fiind drum de legătură între nodul rutier Tigveni, judeţul Argeş, şi Râmnicu Vâlcea, precum şi construcţia a 2,5 km de drum nou,informează News.ro.

anunțul făcut de cnair legat de contractul studiului de fezabilitate al autostrăzii sibiu-piteşti

Foto: arhivă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică