Președintele României a afirmat marți în timpul discursului din Parlamentul României că PSD-ul a avut o mare victorie la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Iohannis le-a bătut obrazul social democraților pentru că după alegeri au adoptat o strategie de tip kamikaze.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, în Parlament, că ţara se află într-o „criză” în care a ajuns după ce PSD a „repurtat o mare victorie” în alegeri, dar imediat după aceea, „cu o ciudată strategie de tip kamikaze”, a intrat în „coliziune frontală” cu o parte semnificativă a poporului, revoltând-o prin modificarea legilor penale, anunță news.ro. Iohannis le-a spus noilor şi vechilor parlamentari că le doreşte succes şi un mandat plin de realizări, notând că ar fi dorit să vină în plen pentru a vorbi despre lucruri importante, precum despre Centenarul Unirii şi proiectul de ţară, însă „vremurile nu sunt obişnuite şi suntem în plină criză”.
„Sute de mii de români protestează în stradă. Naţiunea este în alertă, e vie, e atentă şi e foarte nemulţumită. O importantă cercetare sociologică realizată în ultimele 3 zile arată că aproape 80% din români consideră că ţara merge în direcţia greşită”, a spus şeful statului.
El a privit către parlamentari, întrebându-i „cum s-a ajuns aici”.
„În 11 decembrie, PSD a repurtat o mare victorie”, a început Iohannis, fiind întrerupt de aplauzele parlamentarilor majorităţii guvernamentale.
„După aceea, doamnelor şi domnilor, după aceea, cu o ciudată strategie tip kamikaze, a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societăţii româneşti”, a continuat şeful statului, zâmbind, în aplauzele opoziţiei.
CITIȚI ȘI: VIDEO – Iohannis: ’’Democraţia trebuie ţinută vie. Îi felicit pe părinţii care şi-au dus copiii în Piaţa Victoriei’’
Preşedintele a afirmat că social-democraţii au promis ceva în campanie, dar au făcut altceva, respectiv s-au preocupat de „dosarele penale”.
”(PSD – n.r.) a promis în campanie ceva şi, în primele zile, s-a apucat de altceva. Pofta ce-aţi poftit, grija ce-aţi avut-o se vede că nu a fost cea declarată în campanie. Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate. Grija primă a fost să vă ocupaţi de dosarele penale şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi!”, a spus Iohannis.
”Dacă PSD-ul nu rezolvă această criză urgent, voi convoca consultări politice la Cotroceni pentru a vedea care sunt soluțiile posibile”, a mai spus acesta.
CITIȚI ȘI: VIDEO – Iohannis în Parlament: ”Voi convoca REFERENDUMUL. Alegeri anticipate în această fază e prea mult!’’
„Să păstrăm democraţia vie şi ţara curată la propriu şi la figurat pentru viitorul României”, a mai arătat Klaus Iohannis în finalul mesajului său din Parlament.
Vedeți AICI tot discursul lui Iohannis.