se întoarce gerul în toată țara cu temperaturi și de minus 22 de grade

Timp de cinci zile România va fi din nou afectată de temperaturi extrem de scăzute. Începând de joi gerul se întoarce și iar termometrele ar putea să înregistreze și minus 22 de grade noaptea.

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara, de joi până marţi vor fi temperaturi minime între -17 şi -10 grade, iar în depresiunile din estul Transilvaniei şi în jumătatea de nord a Moldovei se vor înregistra sub -22 de grade, anunță ANM.
Nopţile vor fi geroase, în noaptea de joi spre vineri mai ales în Moldova şi în depresiunile intramontane, apoi, local şi în Muntenia, Oltenia, Transilvania şi izolat în celelalte regiuni, potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Temperaturile minime se vor situa, în general, între -17 şi -10 grade, mai scăzute sub -22 de grade, îndeosebi în depresiunile din estul Transilvaniei şi jumătatea de nord a Moldovei.
Joi vor mai fi ninsori slabe cantitativ în Moldova, Muntenia şi Oltenia, precum şi în zonele de munte, iar vântul va avea unele intensificări în regiunile sudice, spulberând trecător zăpada, conform News. În sud-estul ţării, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei.

se întoarce gerul în toată țara cu temperaturi și de minus 22 de grade

Ultima oră

Comentariul meu

Publică