Șeful statului a ales să meargă se schieze vineri după amiază. Turiștii l-au recunoscut și i-au solicitat să facă poze alături de el.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat, vineri, la schi în Munţii Şureanu, şeful statului coborând de mai multe ori pe pârtii şi oprindu-se pentru a se fotografia cu turiştii.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat pe pârtiile din Munţii Şureanu, vineri, după ora 14,00, şi a stat în zonă câteva ore în care a schiat, dar s-a şi oprit din când în când pentru a se fotografia cu turiştii, anunță news.ro. O tânără care s-a întâlnit pe pârtie cu şeful statului a postat o fotografie cu acesta pe pagina de Facebook, adăugând mesajul ”Onoare pentru noi, onoare pentru tara, #rezist”.
În imagine tânăra apare împreună cu un prieten lângă preşedinte, care este echipat în costum de schi. Domeniul Schiabil Şureanu are nouă pârtii de schi şi se află la o altitudine de peste 2.000 de metri, în Munţii Şureanu.