În cursul zilei, vremea va fi deosebit de rece în regiunile extracarpatice, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -8 şi -1 grad, în timp ce în restul teritoriului acestea vor fi apropiate de normele perioadei şi se vor situa între 0 şi 6 grade.
Sâmbătă
ÎN ŢARĂ
În timpul nopţii va fi ger, local în Moldova, Transilvania, Maramureş, Muntenia şi Oltenia, precum şi în zonele depresionare, iar temperaturile minime se vor situa, în general, între -18 şi -4 grade.Cerul va fi variabil în regiunile intracarpatice, dar va avea înnorări relativ persistente în cele sudice şi estice, unde, pe arii restrânse, va fulgui. Vântul va prezenta intensificări în sudul Banatului şi, cu intensităţi mai reduse, în sud-estul teritoriului şi la munte. În zonele joase de relief, mai ales dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură.
BUCUREŞTI
Vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales dimineaţa. Cerul va fi mai mult noros şi, trecător, vor fi condiţii de fulguială. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -5 grade, iar cea minimă va fi de -9…-8 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.
Duminică
ÎN ŢARĂ
Vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile vestice şi Dobrogea. Cerul va avea înnorări temporar accentuate în sud şi est, unde izolat şi trecător va fulgui şi va fi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, dar, trecător, şi pe litoral şi pe crestele montane.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -6 şi -2 grade în regiunile sudice, estice şi centrale şi între -1 şi 5 grade în rest, iar cele minime se vor situa între -22 de grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi -4 grade în Dealurile de Vest. În zonele joase de relief, izolat va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură, informează Mediafax.ro.