VIDEO - Bugetul județului Sibiu ’’secat’’ de măririle de salarii date de Guvernul care a uitat să aloce și banii

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a prezentat, luni, proiectul de buget al județului pentru anul 2017. Aceasta a explicat că au crescut sensibil cheltuielile datorită majorărilor de salarii alocate de Guvern. Executivul nu a alocat însă și banii pentru acest lucru.

Potrivit datelor prezentate de Daniela Cîmpean, în 2017, cheltuielile judeţului Sibiu sunt estimate la 323,5 milioane lei, iar veniturile la 276,6 milioane de lei. Diferenţa va fi acoperită din excedentul bugetar al CJ Sibiu, care se ridică la circa 10 milioane de euro, anunță news.ro. Proiectul de buget va intra în dezbatere publică abia după ce Legea bugetului de stat pentru 2017, aprobată de Parlament săptămâna trecută, va fi publicată în Monitorul Oficial. Potrivit proiectului, 272,6 de milioane de lei, adică 84%, vor fi cheltuieli de funcţionare, iar 50,9 milioane, adică 16%, cheltuieli de dezvoltare. „Cred că este important să menţionăm că, din buget, 30 de milioane îl reprezintă impactul creşterilor salariale din acest an, pe reglementările Guvernului. Guvernul a prevăzut aceste creşteri salariale, dar nu ne-au dat şi bani pentru a le susţine. Practic, creşterile salariale se suportă din bugetele locale, în cazul nostru, în detrimentul sectorului de dezvoltare. Noi am primit 8 milioane de lei mai mulţi bani de la bugetul naţional faţă de 2016, dar, în condiţiile în care vorbim de 30 de milioane de lei creşteri salariale, practic, 22 de milioane sunt luate din banii pe care i-am fi atribuit pentru dezvoltare”, a declarat Daniela Cîmpean.
Potrivit acesteia, CJ Sibiu şi-a propus ca în 2017 să finalizeze toate investiţiile începute în anii anteriori, dar şi susţinerea a două proiecte majore – noul Spital Judeţean şi acţiuni pregătitoare pentru programul Regiune Gastronomică Europeană, 2019.
Pentru Spitalul Judeţean va fi alocată suma de 900.000 de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate şi pentru actualizarea proiuectului tehnic pe care CJ Sibiu l-a primit gratuit de la Ministerul Sănătăţii. „Am reuşit să încheiem un protocol de colaborare cu Ministerul Sănătăţii, pe vremea fostului Guvern, şi ne-au pus la dispoziţie, cu titlu gratuit, proiectele tehnice şi pentru un spital judeţean – cu 400 de paturi, şi pentru un spital regional, cu 1000 de paturi, urmând ca studiul de fezabilitate să stabilească exact care tip de construcţie se potriveşte la noi”, a mai spus Daniela Cîmpean.

VIDEO - Bugetul județului Sibiu ’’secat’’ de măririle de salarii date de Guvernul care a uitat să aloce și banii

Preşedintele CJ Sibiu a menţionat că, având proiectul tehnic, autorităţile locale au economisit bani, de ordinul milioanelor de euro, dar şi timp, cel puţin doi – trei ani de zile, cât ar fi fost necesar pentru realizarea documentaţiilor.
La sfârşitul anului 2016, Consiliul Judeţean Sibiu a obţinut, prin hotărâre de Guvern, terenul necesar pentru construirea unui spital judeţean. Terenul a trecut din proprietatea Administraţiei Domeniilor Statului în proprietatea Consiliului Judeţean Sibiu, cu condiţia ca lucrările de construcţie să înceapă în maximum cinci ani.
Toţi parlamentarii de Sibiu au depus amendatemte la Legea bugetului solicitând bani pentru această investiţie, dar toate amendamentele au fost respinse.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică