fostul șef al ani audiat la dna într-un dosar legat de niște despăgubiri ale anrp-ului

Horia Georgescu a mers joi dimineață la sediu Direcției Naționale Anticorupție pentru a da declarații legate de un dosar privind despăgubiri date de Agenţia Naţională de Restituire a Proprietăţilor.

Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate Horia Georgescu a venit joi la DNA, surse judiciare declarând că procurorii l-au citat într-un dosar privind despăgubiri date de Agenţia Naţională de Restituire a Proprietăţilor (ANRP), în care a fost audiat şi omul de afaceri Mihai Rotaru, anunță News. Potrivit surselor citate, dosarul în care Horia Georgescu va fi audiat vizează o despăgubire aprobată de foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP.
Şi omul de afaceri Mihai Rotaru a fost audiat joi în această cauză, el plecând de la DNA după aproximativ o oră, fără să facă declaraţii despre dosarul în care a dat declaraţii.
La DNA a fost audiată, tot joi, şi fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, surse judiciare spunând că aceasta nu a dat declaraţii în acest dosar.
Horia Georgescu, care a fost membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, este judecat din 2015 într-un dosar care vizează despăgubiri acordate de ANRP pentru imobile supraevaluate. În acelaşi dosar sunt judecate alte şapte persoane care au făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acuzaţiile fiind de abuz în serviciu.

fostul șef al ani audiat la dna într-un dosar legat de niște despăgubiri ale anrp-ului

Ultima oră

Comentariul meu

Publică