Senatorii au adoptat luni un proiect de lege care prevede că funcționarii publici vor primi un spor de stres de 50 de procente la salariu.
Plenul Senatului a votat luni acordarea unui spor de risc şi solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază pentru funcţionarii publici, după ce Curtea Constituţională (CCR) a respins parţial prevederea legislativă, menţionând că sporul poate fi acordat, dar că el nu poate face parte din salariul de bază aşa cum prevăzuse iniţial Parlamentul, anunță Digi24. Acordarea sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază lunar a fost adoptată cu 88 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi o abţinere. Prevederea a fost inclusă în legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, relatează News.ro.
„Pentru compensarea activităţii specifice, funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat la salariul de bază lunar”, este modificarea adoptată luni de plenul Senatului la legea 188/1999.
În noiembrie 2016, după o sesizare a guvernului Cioloş, CCR a decis că că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică poate fi acordat funcţionarilor publici, dar fără a fi inclus în salariul de bază.
Textul iniţial al modificării legii 188/1999 prevedea că „pentru compensarea activităţii specifice, personalul ANFP beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat la salariul de bază lunar, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază”.
Practic, CCR a declarat neconstituţională a doua parte a articolului, anume „care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază”. Explicaţia judecătorilor constituţionali a fost că reglementarea respectivă ar fi introdus un privilegiu în privinţa modalităţii de determinare a salariului de bază, ajungându-se la situaţia în care alte sporuri ar putea să fie calculate având drept bază şi sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, ceea ce echivalează cu legiferarea unui spor la spor.
„O atare soluţie legislativă nu poate fi acceptată din perspectiva reglementării de drept comun aplicabilă tuturor persoanelor angajate într-un raport de muncă, respectiv art.160 din Codul muncii, potrivit căruia salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. Aşadar, în accepţiunea deciziei Curţii, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică poate fi acordat personalului ANFP, dar fără ca sporul astfel stabilit să constituie bază de calcul pentru determinarea salariului de bază”, au explicat judecătorii CCR.
Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, legea trebuind votată şi de Camera Deputaţilor pentru a fi adoptată.