încă o zi liberă de la stat. vom avea o nouă sărbătoare națională

Românii vor sta acasă în 27 martie. Asta pentru că această dată va fi declarată zi de sărbătoare națională. Sărbătorim Ziua Unirii Basarabiei cu România.

Deputaţii din Comisia de cultură au votat, marţi, în favoarea proiectului de lege pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România – ca zi de sărbătoare naţională, iniţiat de deputatul PMP Eugen Tomac, care a afirmat că ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român, anunță Digi 24. „Mi s-a părut absolut firesc ca odată ce ne apropiem de marcarea celor 100 de ani de la Marea Unire să acordăm şi să dăm un semnal politic şi un gest politic cu o anumită încărcătură acestei zile, pentru că ziua de 27 martie reprezintă de fapt primul pas spre Marea Unire din 1918, Basarabia fiind prima provincie care a făcut pasul spre reîntregirea ţării. Şi cred că în contextul actual se impune să accelerăm această procedură pentru că inclusiv în această lună vom marca cei 99 de ani de la Unire”, a declarant Tomac.
La rândul său preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a afirmat că nu există niciun reproş la adresa proiectului de lege din partea Consiliului Legislativ. „Am un punct de vedere personal: ar fi strigător la cer ca Parlamentul să se opună la o astfel de iniţiativă”, a afirmat Ştirbu. Proiectul de lege a fost votat în unanimitate de deputaţii din comisie. El a primit vot favorabil din partea senatorilor, Camera Deputaţilor fiind forul decizional în acest proiect.

încă o zi liberă de la stat. vom avea o nouă sărbătoare națională

Ultima oră

Comentariul meu

Publică