O declarație publică recentă a lui Ion Țiriac îl pune într-o neașteptată și ciudată postură politică pe marele tenisman de altădată. Plecând de la această declarație, m-am gândit cât de puțin cunoaștem oamenii care, la un moment dat, ne pot încinge spiritele naționaliste. Așa s-a întâmplat cu celebrul cuplu sportiv, Țiriac & Năstase, din perioada de glorie a dictatorului Ceaușescu. La vremea respectivă, nu cred că românii aveau motive mai temeinice să se mândrească că sunt români. Performanțele lor, pe terenurile de tenis din lume, erau așteptate, cu sufletul la gură, de tot omul de rând, obligat să trăiască în universul concentraționar al cincinalelor dezvoltării multilaterale.
Erau vremuri când ritmul îndrăcit al dezvoltării superplanificate (neexcluzând mistificarea) și supercentralizate (ignorând lipsa eficienței) făcea ca obiectivele să fie realizate înainte de termen, în chiar patru ani și jumătate. Și tot în acele vremuri, Țiriac & Năstase colindau lumea acoperiți de gloria sportivă. O glorie ce a durat ani de zile, motiv pentru care numele lor deveniseră, cum am spune astăzi, branduri de țară. Carierele spectaculoase ascundeau însă, prin grija cenzurii comuniste, detaliile despre viețile lor private. Aventurile matrimoniale ale lui Năstase și succesul în afaceri al lui Țiriac n-au făcut știri în presa comunistă. Cu o singură excepție: prima căsătorie a lui Nasty (cu belgianca Domnique) a avut parte de reportaje mondene, în presa bucureșteană. Timpul și-a spus cuvântul în performanțelor lor, iar cei doi au „dispărut” din peisajul nostru public, învăluiți în necunoscutele (pentru noi) taine ale vieții lor, din occidentul exploatator, rapace și egoist.
Ne-am reîntâlnit public, cu cei doi eroi „necunoscuți” de până atunci, după „evenimentele” din 89. Cu un Năstase dornic să-și consume viața și banii între ai lui, continuându-și însă seria însurătorilor. De data asta, cu „fete de la noi”. În afara pasiunii matrimoniale, numai politica l-a mai atras. Din motive obscure. Dar, după rateul electoral, la Primăria Generală a Capitalei, din 1996, într-un interviu pe care i l-am luat la „Împăratul Romanilor”, mi-a destăinuit că a fost „cea mai mare greșeală din viața mea”. Ceea ce nu l-a oprit, mai târziu, să candideze și să ajungă parlamentar de stânga. Opțiune firească, după trecutul lui comunist, dar finalizată prost, ca-n tenis: „ghem, set și meci”. Cu o imagine publică de play-boy global, Năstase a eușuat jucându-se de-a agentul „descoperit” în politica românească.
Sobru, mereu pus pe dat învățăminte, în afaceri – evident, Ion Țiriac și-a dat arama pe față, cum spune o vorbă din bătrâni, într-o recentă emisiune televizată. Sigur pe el, ca-ntotdeauna, venerabilul, acum, businessman, amicul miliardarilor din high-life-ul global, Țiriac și-a manifestat supărarea pe primăvara protestatară românească, din acest an. Și le-a tras un perdaf de zile mari ♯REZIST-enților, băgându-i în aceeași oală cu protestatarii decembriști: „Oamenii ăstia au autorizația să se unească așa și să mărșăluiască? Oare nu sunt mânați de la spate de cineva? Nici ăia nu aveau voie să se adune. Nici ăștia n-au voie să se adune fără aprobarea primarului. Corupție există în toată lumea asta și la nivele (sic!) de o mie de ori mai mari, nu la nivele de cârnat”. Iată, mi-am zis, un Țiriac necunoscut: businessman de tip occidental și conservator înverșunat, acasă. Mă rog, fiecare cu limitele lui. Dar aici poate fi vorba de-o nostalgie după comunismul ceaușist, cel care i-a oferit șansa să trăiască în lumea liberă plină de păcate, cum o descria propaganda din țară. Dovadă că libertatea personală i-a fost suficientă. Ai lui puteau rămâne mult și bine sub „protecția” unui regim ticălos de autocratic… Corupția? „Cârnat”, la noi – „mare”, acolo unde și-a strâns el averea… Dar nu e nevoie să speculăm. Gura „mustăciosului” a mai grăit un adevăr original: „Între un hoț și un prost, prefer hoțul. După hoț mai rămâne ceva. După prost, nu mai rămâne nimic”. Curat filosofie de hoțoman pasionat de mistreți, supus preaplecat al nomenclaturii autohtone! Și, ca tot hoțomanul, un cetățean prost. Adică eșuat în politică.