primăria sibiu dă startul depunerii de proiecte pentru agenda culturală 2017

Bugetul local al Sibiului pentru anul 2017 a fost aprobat de către Consiliul Local, fiind acum posibilă depunerea de proiecte pentru includere și cofinanțare prin Agenda Culturală a anului 2017.

Cei interesați pot depune propuneri de proiecte în perioada 21 martie – 20 aprilie, prin cererea și în conformitate cu ghidul de finanțare afișate pe site-ul www.cultura.sibiu.ro. Proiectele se vor depune la Registratura Primăriei Municipiului Sibiu, de pe strada Samuel Brukenthal nr. 2, de luni până joi în intervalul orar 8.30-15.30, iar vinerea între orele 8.30-13.00.
“Sibiul a crescut datorită vieții sale culturale, la fel de importantă în dezvoltarea orașului precum viața sa economică. Prin urmare, în cazul Sibiului, suportul oferit evenimentelor culturale reprezintă o investiție. Alocăm anul acesta o sumă și mai mare din bugetul local pentru cofinanțarea evenimentelor de pe Agenda Culturală – 8 milioane lei, comparativ cu cele 6,6 milioane lei puse la dispoziția operatorilor culturali în 2016. Prin această creștere dorim să menținem finanțarea evenimentelor cu tradiție, dar să încurajăm și depunerea de proiecte cu caracter gastronomic dat fiind faptul că în 2019 regiunea Sibiu va purta titlul de Regiune Gastronomică Europeană. De asemenea, vom încuraja proiectele care marchează parteneriatul cu Luxemburgul, în perspectiva aniversării celor 10 ani de la Programul Sibiu Capitală Culturală Europeană”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu. Informații suplimentare pot fi obținute prin email către agendaculturala@sibiu.ro sau telefonic la nr. 0269/208.812.

primăria sibiu dă startul depunerii de proiecte pentru agenda culturală 2017

Ultima oră

Comentariul meu

Publică