Dacă în urmă cu doi ani la ieșirea din Sibiu spre Mediaș era o singură stație de carburanți, din această primăvară în zonă se va inaugura încă una, numărul acestora ajungând astfel la trei.
Maghiarii de la MOL vor adăuga în curând o a II-a stație de carburanți ce funcționează în municipiul Sibiu. Astfel după cea de pe Șoseaua Alba Iulia, în mai puțin de două luni va fi deschisă o benzinările și pe Calea Șurii Mari, chiar pe partea dreaptă pe sensul de mers către Mediaș și în zona intrării pe autostrada A1, pe sensul de mers către Mohu.Proiectul a fost aprobat de către consilierii locali încă din primăvara lui 2015. În acesta se specifică faptul că ”Beneficiarul SC MOL România Petroleum SRL dorește realizarea unei stații distribuție carburanți MOL și Pavilion Comercial la intersecția DN14 cu breteaua Centurii Ocolitoare a Sibiului”. Aceasta se întinde pe aproape 400 de metri pătrați.