Acțiune importantă a polițiștilor de la Serviciul Investigatii Criminale din Sibiu. Aceștia au pus în aplicare un mandat de arestare a nouă bărbați din Sibiu, toți membri ai celebrului clan ’’Lenis’’. Printre ei și Burnete Sorin zis ’’Sorinel’’ (foto).
În perioada 24 – 25 martie, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au organizat şi desfăşurat o acţiune specifică pe raza municipiului Sibiu, ocazie cu care au identificat şi prins nouă sibieni, bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 50 de ani, pe numele cărora, Tribunalul Alba e emis, în data de 24 martie 2017, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pentru perioade cuprinse între 2 şi 8 ani. ’’Cei nouă bărbaţi, încarceraţi în Penitenciarul Aiud, au fost condamnaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni: constituirea unui grup infracţional organizat, tentativă la infracţiunea de omor calificat, tâlhărie, violare de domiciliu şi altele’’, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu.
CITEȘTE ȘI: Interlopul sibian ”STRIPĂRU’”, arestat în Spania. Urma să preia șefia clanului ”Clămparu”!
Printre cei încarcerați se numără și interlopul Burnete Sorin, personaj important în dosarul în care s-au dat inițial sentințe totale de peste 150 de ani.CITEȘTE ȘI: Sentinţa magistraților în doarul interlopilor din clanul LENIS. Peste 135 de ani de închisoare!
Pedepsele aplicate inculpaţilor din Clanul Lenis de Tribunalul Alba în 2015, erau mult mai mari decât cele date de Curtea de Apel Alba Iulia. Iată mai jos pedepsele inițiale, iar în paranteză sunt cele de la Curtea de Apel, respectiv cele finale :
Burnete Sorin Călin zis ”Sorinel” – 15 ani de închisoare (redusă la 8 ani)
Giurgiu Florin Răzvan zis „Calu” – 13 ani de închisoare (redusă la 4 ani)
Opriş Liviu zis „Liviuţ” – 13 ani de închisoare (redusă la 6 ani și 6 luni)
Urdea Mircea Cosmin zis „Coco” – 12 ani de închisoare (redusă la 6 ani și 6 luni)
Neag Traian Lucian – 10 ani de închisoare (redusă la 5 ani)
Cozma Marius – 7 ani de închisoare (redusă la 4 ani)
Berciu Ionuţ Ovidiu – 7 ani de închisoare (redusă la 3 ani și 6 luni)
Gligor Dragoş Constantin – 7 ani de închisoare (redusă la 4 ani și 6 luni)
Todea Constantin zis ”Coste” – 7 ani de închisoare (redusă la 4 ani și 6 luni)
Barbu Mihai Constantin zia ”Zaporu” – 7 ani de închisoare (redusă la un an)
Raica Onoriu Mircea – 6 ani de închisoare (redusă la 4 ani)
Ghizăşan Ioan Marian zis „Creţu” – 6 ani de închisoare (redusă la 3 ani)
Gîndilă Dumitru Marius zis „Poliţaiu” – 5 ani de închisoare (redusă la 2 ani și 6 luni)
Santa Iulian Ilie – 4 ani, 11 luni şi 5 zile închisoare (redusă la 2 ani)
Vlad Sorin Teodor zis ”Cioza” – 4 ani de închisoare (redusă la 2 ani)
Toma Lucian Cornel – 3 ani, 6 luni şi 6 zile de închisoare (redusă la 2 ani și 6 luni)
Anghel Tiberiu Ioan – 3 ani, 3 luni şi 3 zile de închisoare (redusă la 2 ani și 6 luni)
Hoch Răzvan Ionuţ zis ”Hunţa” – 3 ani, 6 luni şi 6 zile de închisoare (redusă la 2 ani și 6 luni)
Dancu Cosmin Ionel – 2 ani, 3 luni şi 3 zile de închisoare (redusă la un an și 6 luni)
Solomon Ionuţ – 2 ani de închisoare cu suspendare (redusă la un an cu suspendare)
Sandu Sebastian Nicolae – 1 an, 6 luni şi 6 zile de închisoare cu suspendare (redusă la un an cu suspendare)
Iancu Constantin Adrian – 1 an, 3 luni şi 3 zile de închisoare cu suspendare (achitat la Curtea de Apel)
Nuţă Marius – 1 an, 6 luni şi 6 zile de închisoare cu suspendare (redusă la un an și 6 luni cu suspendare)
Diaconu Gheorghe Cosmin – 1 an, 3 luni şi 3 zile de închisoare (redusă la un an cu suspendare)
Căldărar Traian -2 ani, 6 luni şi 6 zile de închisoare cu suspendare (redusă la un an cu suspendare)
Bancu Simion – 2 ani, 6 luni şi 6 zile de închisoare cu suspendare (redusă la un an cu suspendare)
Grancea Zoltan zis ”Găilă” – 2 ani, 6 luni şi 6 zile de închisoare (redusă la un an cu suspendare)
foto: Facebook – Profil public Sorin Burnete