Cuplul prezidențial a ales să participe duminică la slujba din prima zi de Paști, la biserica romano-catolică din Piața Mare a Sibiului.
Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa participă, duminică dimineaţă, la slujba de Paşti de la Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” din Sibiu, unde a fost şi de Înviere, anunță News. Şeful statului şi soţia sa, Carmen Iohannis, au ajuns la biserica din centrul municipiului Sibiu puţin după ora 10.00. Preşedintele Iohannis nu a făcut declaraţii presei, el postând anterior un mesaj pe pagina sa de Facebook în care le transmite românilor că ”Învierea Domnului este un prilej de comuniune şi linişte, o bucurie a renaşterii pe care o împărtăşim cu cei dragi”. Cuplul prezidenţial a asistat la slujba de Înviere tot la Biserica ”Sfânta Treime”, unde şeful statului obişnuieşte să meargă la slujbele de duminică ori de câte ori se află la Sibiu. De altfel, şi în perioada în care era primar, Iohannis şi soţia sa luau parte la ceremoniile religioase de la această biserică.