Sibiul este după opt ani de pauză în semifinalele campionatului național de baschet masculin, iar calificarea a venit la capătul unui meci fabulos. Echipa lui Dan Fleșeriu a învins Mureșul cu 82-68 (19 – 23 23 – 14 22 – 21 18 – 10) și va juca în turul următor cu Steaua. Atmosfera din tribune a fost emoționantă, iar la final s-a scris o nouă filă de istorie pentru baschetul sibian.
Setea de performanță a Sibiului a refulat marți seară la capătul meciului cinci din seria disputată de CSU cu BC Mureș. Peste 2.000 de oameni au trăit cu sufletul la gură fiecare secundă din cele 40 de minute de joc. Au exultat la fiecare reușită, au oftat la ratări și au cântat și mai tare atunci când au simțit că Hardy&Co au nevoie de ei acolo jos pe parchet.
Mureșul a contat efectiv în joc în primul sfert și în cel de al treilea, dar ne-a albit părul de pe cap cu ambiția lor de a se lupta pentru calificare. Din fericire ambiția Sibiului a fost infinit mai mare. Când aștepți opt ani pentru o calificare în semifinale nici nu poate să fie altfel. Cooper, Mijajlovic, Lalovic, Hardy, Davis, Paliciuc și Popescu au fost ca niște mohicani. Au știut că trebuie să lupte până la capăt și au așa au și făcut. Sfertul patru a fost unul de înregistrat și de pus copiilor care joacă baschet, de fiecare dată când trebuie să intre pe teren. Au fost zece minute ce ne-au adus aminte de încrâncenarea semifinalelor cu defuncta Asesoft pe vremea când era antrenor Peter Schomers. A venit iată și ziua în care nu trebuie să mai vorbim din amintiri, iar la timonă este un alt nume ce merită pomenit. Sibiul a învins cu 82-68, iar meritul este și al dirijorului. Sibianul de pe banca tehnică va fi de aici încolo pe viață în inimile fanilor pentru că Dan Fleșeriu ne-a adus tuturor unul din cele mai frumoase cadouri de când CSU evoluează în prima divizie. Urmează semifinala cu Steaua și toată lumea visează la o calificare în finală. Ne vedem din nou la sală. E mare nevoie acolo de voi toți. HAI CSU!
Meciul de după meci
Istorie s-a scris și la finele partidei cu BC Mureș. Fanii au plâns de bucurie, s-au îmbrățișat și i-au primit cu inimile deschise în mijlocul lor pe cei ce le-au adus atâta fericire în suflet și inimi. Mai întâi Dan Fleșeriu a fost ȘEF de GALERIE, iar mai apoi toți baschetbaliștii lui CSU au mers și ei în mijlocul suporterilor ca să cânte refrenul unui cântec devenit LEGENDĂ la Sibiu. ’’Acolo este țara mea’’ este imnul unui vis frumos din care sperăm să nu ne trezim prea curând. Urmăriți imaginile mai jos.
Finalul meciului
Declarații după meci
Foto: CSU Sibiu / Facebook