sibiancă urmărită internațional pentru fraude electronice, arestată acasă la sibiu
FOTO - Arhivă

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu – Compartimentul Urmăriri, în baza datelor și informațiilor obținute, cu sprijinul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională al Poliției Române, au depistat și reținut o persoană de sex feminin urmărită internațional.

În data de 27 aprilie, în cadrul unei acțiuni specifice, o sibiancă în vârstă de 23 de ani, a fost depistată de polițiști în municipiul Sibiu, aceasta fiind urmărită internațional în baza mandatului european de arestare emis în data 20 martie de către autoritățile judiciare din Germania, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de fraudă bancară prin folosirea de mijloace de plată electronice. Din cuprinsul mandatului rezultă că femeia, împreună cu alte persoane de cetățenie română, a săvârșit în perioada 01 – 20 noiembrie 2015, în mai multe localități din Germania, mai multe fraude bancare cu mijloace de plată electronice.
Persoana solicitată a fost prezentată în data de 27 aprilie Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea confirmării mandatului european de arestare, ocazie cu care a fost emisă ordonanță de reţinere pentru 24 ore. În aceeași zi, femeia a fost prezentată Curții de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă, care a emis în acest sens mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 15 zile. Persoana reţinută a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. Foto: arhivă

sibiancă urmărită internațional pentru fraude electronice, arestată acasă la sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică