Galben-albaștri joacă miercuri, de la ora 19:00, al doilea meci din seria semifinalelor cu Steaua. Partida are loc la Sala Transilvania, iar sibienii trebuie să învingă pentru a păstra șanse bune pentru calificarea în finală.
Baschetbaliștii sibieni sunt hotărâți să facă un meci bun și să își ia revanșa, după înfrângerea din prima partidă disputată pe 1 mai. ”Avem mici probleme medicale, accidentări sau boală, dar până la ora meciului, cu siguranță toată lumea va fi aptă și gata să facă un meci mai bun decât cel de luni. Sperăm să fiim mai buni atât în apărare, cât și în atac, iar dacă pe final vom ajunge din nou la egalitate, să putem câștiga de data aceasta. Sunt mici detalii în apărare, mici detalii în atac pe care putem să le facem mai bine. Le-am discutat, le-am pregătit și sperăm să le executăm mai bine. De asemenea, sper ca atitudinea noastră să fie mai solidă, să punem mai mult suflet și să luptăm mai mult în teren, astfel încât să le punem reale probleme celor de la Steaua”, a spus Dan Fleșeriu înaintea partidei de miercuri seară. Partida din această seară se va juca începând cu ora 19:00, la Sala Translvania, cu casa închisă, și va fi transmis LIVE pe DgiSport4.
Meciul 3 al semifinalei cu Steaua CSM Eximbank se va juca luni, 8 mai 2017, la București, de la ora 19:45.