Un cititor Ora de Sibiu ne-a trimis printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook imaginile de mai jos, surprinse în trafic pe șoseaua Alba Iulia.
În imagini se poate observa cum șoferul unui autoturism marca Volskwagen Golf dă dovadă de iresponsabilitate crasă. Acesta merge cu mașina având un copil pe care îl ține în brațe în timp ce conduce în trafic. Chiar dacă pare că are situația sub control și nu rulează cu viteză foarte mare, bebelușul are mâinile pe volan și nu este protejat cu nici un element de siguranță. Un cititor Ora de Sibiu a surprins acest moment. Imaginile sunt filmate în data de 27 aprilie 2017 la ora 14.25. ’’A mers așa cel puțin de la sensul giratoriu de la intersecția Șoseaua Alba Iulia – Calea Turnișorului și până în zona Lidl. Acolo a ieșit din raza mea vizuală’’, ne-a transmis cititorul nostru.