video – daniela cîmpean către soma: ”când semnezi un contract și vezi că nu poți să crești tariful cu mai mult de doi la sută, îți asumi acest lucru”

Președinta Consiliului Județean Sibiu a explicat miercuri că doleanțele operatorului care colectează deșeurile, legat de majorarea tarifelor cu mai mult de două procente sunt pe undeva îndreptățite. Daniela Cîmpean spune însă că cei de la Soma știau acest lucru stipulat în contract.

Doleanța celor de la Soma de a majora tarifele actuale cu mai mult de doi la sută este una dintre problemele pe care ADI ECO și Consiliul Județean Sibiu încearcă să le rezolve în momentul de față. Daniela Cîmpean, președintă a Consiliului Județean Sibiu spune că sunt două modalități de rezolvare a acestei situații. ”Sunt două chestiuni care pot rezolva situația. Ar fi acea solicitare de modificare a tarifului și o a II-a soluție ar fi construirea unei stații biologice de tratare a deșeurilor. Dacă reușim să rezolvăm aceste două chestiuni avem șanse ca operatorii contractați în prezent să își permită să rămână mai departe pe piață în Sibiu”, a spus aceasta miercuri într-o conferință de presă transmisă în direct de Ora de Sibiu.
Legat de prima situație, respectiv cea legată de modificare a tarifului, Daniela Cîmpean a explicat că în contractul încheiat între Consiliul Județean și operator, posibilitatea modificării acelor tarife cu mai mult de 2 la sută nu este reglementată prin contract. ”Contractul ne obligă să nu majorăm cu mai mult de doi la sută pe an acest tarif. În această situație soluția pe care operatorii o au este să acționeze în instanță acea clauză, iar dacă instanța constată că acea clauză este nelegală, să obținem o decizie judecătorească. Într-adevăr această solicitare se justifică, dar nu avem cadrul legal în acest moment să dăm curs acestei solicitări”, a mai explicat aceasta.

video – daniela cîmpean către soma: ”când semnezi un contract și vezi că nu poți să crești tariful cu mai mult de doi la sută, îți asumi acest lucru”

Se dorește construirea unei stații de tratare biologică a deșeurilor la Sibiu
Legat de a doua soluție, respectiv de amenajare a unei stații de tratare biologică a deșeurilor la Sibiu, șansele de reușită la ora actuală sunt destul de reduse. ”Putem să facem o stație dacă suntem prinși într-un plan național cu o stație de tratare mecanico-biologică a deșeurilor. Din păcate în acest moment Sibiul nu are prevăzută o astfel de stație. Este prevăzut ca Sibiul să se deplaseze la Alba Iulia, care are stația construită. (..) Sunt mai multe impedimente însă, pe care le-am sesizat. (..) Vom vedea care este răspunsul Guvernului. Argumentele noastre sunt foarte pertinente, iar o analiză corectă și obiectivă va duce la includerea în planul național a amenajării unei astfel de stații la Sibiu”, a mai opinat președinta Consiliului Județean Sibiu.video – daniela cîmpean către soma: ”când semnezi un contract și vezi că nu poți să crești tariful cu mai mult de doi la sută, îți asumi acest lucru”

Soma știa de clauza stipulată în contract
Daniela Cîmpean spune că nu ar vrea să creadă că e vorba de ceva premeditat. ”Nu aș face astfel de supoziții”. Șefa Consiliului Județean Sibiu mai spune și că cei de la Soma știau bine în ce se bagă atunci când au semnat contractul și că se caută soluții pentru depășirea situației actuale. ”Nu poate să joace nimeni rolul de victimă pentru că aceste condiții erau cunoscute de la început. În momentul în care semnezi un contract și ai văzut că nu poți să crești tariful cu mai mult de doi la sută, ți-ai asumat acest lucru. Dincolo de asta eu înțeleg poziția lor și încercăm să găsim soluții să meargă proiectul. Sunt mai multe lucruri care concură la ineficiența proiectului în sine și pornesc cu mult în urmă. (..) Ce pot să vă asigur este că noi ne încadrăm în contract și în prevederile legale. Nu ne vom lăsa supuși cetățenilor sub nici o formă”, a mai afirmat șefa de la CJ Sibiu.

Deschidere din partea ADI ECO și Consiliul Județean Sibiu
Daniela Cîmpean a ținut să mai precizeze că își doarește foarte mult ca acest proiect să funcționeze și de aceea și-a și asumat această funcție de președinte al ADI Eco. ”Am intrat într-un joc în care regulile erau gata făcute. (..) Actuala conducerea am preluat un proiect care s-a scris cum s-a scris și are problemele care le are. Nu vrem decât să îl punem pe roate și să îl facem să îl funcționeze. (..) Noi ne dorim ca acest operator să rămână și să nu se întâmple ca în alte părți. (..) Îmi doresc să găsim soluțiile. (..) Unii operatori sunt de bună credință și își doresc să meargă mai departe”, a mai declarat Cîmpean.
Urmăriți mai jos detalii oferite de președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, în conferința de presă de miercuri despre acest subiect de la minutul 3:24.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică