O ințiativă de modificare a Codului Muncii propune printre altele și o modificare zilelor de lucru dintr-o săptămână. Senatorii PNL vor ca românii să muncească patru zile pe săptămână, în loc de cinci cum este în prezent. Aceștia vor și ca numărul zilelor de concediu să fie mai mare.
Românii ar putea munci mai puţine zile pe săptămână, potrivit unei iniţiative a senatorilor PNL. Patronatele nu văd însă cu ochi buni această posibilitate şi spun că România stă, şi aşa, cam prost la capitolul productivitate. Aleşii vor să introducă în Codul Muncii o prevedere care să permită patronilor şi angajaţilor să distribuie cele 40 de ore de muncă săptămânale – prevăzute în lege – în patru zile, în loc de cinci, anunță Digi 24.„Foarte multe familii tinere cu copii mici preferă să facă un efort- pentru că este un efort să lucrez patru zile 10 ore şi apoi trei zile să stai împreună cu familia. Poţi să mergi cu familia la munte, la mare, altfel îşi reîncarci bateriile după 3 zile de odihnă.
Iar o companie de exemplu cum este în construcţii, dacă angajatul lucrează 4 zile câte 10 ore, compania dacă doreşte să fie eficientă şi să meargă mai repede cu construcţia respectivă va putea să angajeze alţi oameni care să compenseze în acele zile”, spune Marius Nicoară, senator PNL
Patronatele resping ideea
„Îi tai drepturile omului de a face ore suplimentare, îl îngrădeşti cumva cu dreptul de a avea ore suplimentare. Noi avem o productivitate foarte scăzută în România. Noi ar trebui să încurajăm munca, să încurajăm necesitatea şi dorinţa omului de a sta mai mult la serviciu ca să producă mai mult, să producă mai bine, să se poată duce cu mai mulţi bani acasă”, spune Liviu Rogojinaru, preşedinte CNIPMMR.
Specialiştii în resurse umane susţin că, şi fără modificări legislative, companiile caută modalităţi de a creşte performanţa. Banii rămân însă cea mai puternică motivaţie pentru angajaţii din România. „Depinde foarte mult de ramura de activitate şi de oamenii pe care îi ai în companie. În destul de multe societăţi, mai ales în cele care ţin de zona IT s-a implementat o procedură de acest gen şi, cel puţin până în acest moment, sunt rezultate şi oamenii au randament. În cazul în care ai oameni care sunt motivaţi exclusiv financiar, de exemplu, aceştia vor fi foarte focusaţi pe a face bani în plus şi nu vor aprecia că în loc să le dai mai mulţi bani le-ai dat mai multe zile libere”, afirmă Corina Diaconu, specailist HR.
Vor mai multe zile de concediu
Aceiaşi parlamentari susţin şi creşterea numărului de zile de concediu. „România, din păcate, este una din ţările care are cele mai puţine libere pentru angajaţi. Am ridicat împreună cu colegii noştri un prag de 24 de zile libere, de odihnă, plus a 25 a care este ziua de naştere. Productivitatea e una şi este treaba angajatorului să o facă eficientă, odihna şi ziua liberă este altceva”, mai spune Marius Nicoară, senator PNL.
„Scăzând sărbătorile legale, sărbătorile religioase, concediile ajungem la un timp alocat muncii foarte scăzut”, afirmă Liviu Rogojinaru, preşedinte CNIPMMR. Trendul programului de lucru mai scurt a fost dat, în Europa, de companiile care lucrează în special în zona online. În România, există deja o firmă de marketing digital unde săptămâna de lucru începe marţi şi se termină vineri.