O femeie în vârstă de 59 de ani a fost înjunghiată de o altă femeie în vârstă de 71 de ani, joi după amiază în jurul orei 17.30 pe trotuarul de la intersecția străzii Faurului cu Ocnei.
UPDATE – Agresoarea internată Psihiatrie
Reprezentanţii IPJ Sibiu spun că femeia de 59 de ani care a fost înjunghiată pe o stradă din zona centrală a municipiului Sibiu a fost transporată la spital, unde medicii au constatat că are răni superficiale. Între timp, reprezentanţii Biroului de Investigaţii Criminale au decis internarea agresoarei în Spitalul de Psihiatrie, unde va sta pe durata cercetărilor.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Incidentul a avut loc joi în jurul orei 17.30 pe strada Faurului. Pe fondul unor conflicte mai vechi, două femei s-au luat la ceartă, iar totul a degenerat în câteva minute. Cele două consumaseră alcool în prealabil și s-au apucat să discute mai aprins.
Femeia de 71 de ani a scos un cuțit de bucătărie dintr-o geantă și l-a înfipt în toracele celeilalte femei, în vârstă de 59 de ani.La fața locului a sosit o ambulanță ce a transportat rănita la Spitalul Județean Sibiu. Poliția face cercetări la fața locului sub aspectul infracțiunii de lovire și alte violențe.
’’Au fost identificate cele două persoane, atât victima cât și presupusa autoare a înjunghierii. În funcție de zilele de îngrijire acordate este posibil să se schimbe încadrarea juridică a faptei’’, a declarat pentru Ora de Sibiu, Elena Welter, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu.
Femeia rănită este acum internată în stare stabilă la Spitalul Județean Sibiu.