iohannis începe duminică o vizită de șase zile în sua. se întâlnește și cu trump

Președintele Klaus Iohannis va merge, în perioada 4 – 9 iunie, o vizită în Statele Unite ale Americii, elementul central al acesteia fiind întrevederea oficială cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump.

Potrivit Administrației Prezidențiale, întrevederea celor doi înalți oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare și extindere a Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care, în 2017, se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia, informează agerspres.ro

iohannis începe duminică o vizită de șase zile în sua. se întâlnește și cu trump

Astfel, președintele Klaus Iohannis va aborda prioritățile de acțiune în cadrul relației bilaterale și va reconfirma angajamentul ferm al țării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil și de încredere al Statelor Unite, precizează Președinția.

În contextul deplasării la Washington, șeful statului român va participa, în data de 5 iunie, în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al prestigioasei organizații American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existență. Cu acest prilej, AJC îi va acorda președintelui Klaus Iohannis distincția „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincție a organizației, care se decernează unor șefi de stat sau de guvern în semn de recunoaștere pentru impactul internațional important în domeniul păcii, securității, democrației, promovării valorilor umane.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică