Vacanța copiilor începe în câteva zile și vor avea parte de o binemeritată pauză. Dar cu siguranță își vor dori să interacționeze cu alți copii, să facă lucruri inedite despre care să le spună colegilor în toamnă, când se vor întoarce la școală. Pentru asta sunt tabere de aventură. Dacă însă copiii vor să aprofundeze materia preferată se organizează tabere specifice, iar dacă pur și simplu vor să se odihnească, oferte sunt și pentru aceștia.
Patru tabere de la stat
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret organizează anul acesta tabere școlare în patru dintre locațiile sale: Râu Sadului, Ocna Sibiului, Cisnădioara și Păltiniș. Pe lângă taberele de odihnă, cele tematice sunt din ce în ce mai căutate. Astfel, cei care doresc să învețe mai multă fizică, matematică sau engleză trebuie să se înscrie la profesorii de școală și vara aceasta vor pleca în tabără. Vor sta acolo 6 zile, iar prețul pe care părinții îl vor plăti variază în funcție de destinația și activitățile alese.
Tabere speciale
Tot prin DJTS, la Râu Sadului va avea loc o tabără gratuită, ale cărei costuri sunt suportate de Minister. ”Jocul ca teatru” este o tabără la care sunt admiși tineri pănă în 20 de ani și care iubesc teatrul. Admiși, pentru că cei interesați trebuie să aplice iar dintre ei vor fi selectați cei care îndeplinesc mai multe condiții. 90 de tineri din toată țara vor veni în tabăra de la Râu Sadului și vor învăța cât se poate de mult despre o piesă de teatru.
Și anul acesta DJTS Sibiu are 40 de locuri în tabere pentru copiii cu probleme sociale, și va trimite ale 30 de persoane cu dizabilități la mare.
Aventura, cea mai tare distracție de vacanță
Serious Fun ia în serios aventura, așa că le oferă copiilor câteva zile de care își vor aminti cu siguranță.
Pe Valea Avrigului, pe toată durata verii se organizează tabere în care plictiseala nu are ce căuta. În fiecare zi din cele șase copiii au o altă activitate: descoperă Valea Avrigului pe bicicletă, urcă la Bărcaciu, fac întreceri și descoperă lucruri legați la ochi. Costul unei astfel de aventuri este de 750 de lei.
Tot cei de la Serious Fun merg cu copiii la Poiana Neamțului. Aici se organizează taberele de engleză, unde cei mici își vor dezvolta vocabularul. Aici, șase zile costă 1200 de lei.
Echitația, ocupația de vacanță
Interesant pentru copii va fi să descopere lumea echitației. Inițiați, cel puțin, pot fi la Avrig, la Pensiune Fermă Brândușa. Traseele și perioada petrecută acolo pot varia de la câteva ore la câteva zile.
La Ferma Școală Cornățel locurile trebuie rezervate din timp, pentru că se epuizează încă de la începutul anului. Cei de aici organizează trei tabere de echitație în timpul verii, iar în rest găzduiesc grupurile venite în tabere organizate de firme specializate. Așa că dacă vreți ca micuții dumneavoastră să trăiască viața la țară, să învețe cum se îngrijesc și cum se hrănesc animalele, dar să aibă parte și de aventură, găsiți-i din timp pe organizatorii de tabere care vin aici. Toate aceste avtivități-recreere și aventură- se regăsesc în oferta celor de la Aria. La Păltiniș copiii vor trage cu arcul, vor merge pe tiroliană, vor învăța să folosească busola, iar seara se vor întrece în concursuri de cultură generală, dans și talent show. 750 de lei costă distracția de cinci zile.