Nicolae Sorin Jurju va petrece următoarele 30 de zile în arestul IPJ Sibiu. Asta pentru că magistrații sibieni au admis cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu ca directorul de la școala de șoferi Combi să fie cercetat în stare de arest preventiv.
Astfel Nicolae Sorin Jurju, reținut inițial pentru 24 de ore, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. Reaminitim că miercuri, Nicolae Sorin Jurju a fost reținut acuzat fiind de acuzat de trei infracţiuni de trafic de influenţă, o infracţiune de instigare la fals informatic şi o infracţiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Sistemul prin care directorul Jurju acționa este unul clasic: cerea bani de la elevii școlii de șoferi, spunându-le că în schimbul lor examinatorii îi vor declara admiși la probele pentru obținerea carnetului de conducere.
În acest fel l-a ”îmbrobodit” pe S.I.M., căruia i-a cerut 400 de euro pentru a interveni pe lângă polițiștul cu care urma să susțină proba practică a examenului auto. Acest lucru s-a întâmplat în luna februarie a acestui an, doar că sibianul a fost declarat respins. Bănuind că cei 400 de euro nu au ajuns la examinator, i-a cerut înapoi directorului școlii. Nu mai puțin de 500 de euro a cerut Sorin Jurju unui alt elev al școlii sale de șoferi, pentru a fi declarat admis la proba practică a examenului auto. Directorul se lăuda că are influență asupra angajaților Prefecturii care luau parte la examinări.
CITEȘTE ȘI: Directorul de la Școala de șoferi Combi, arestat pentru trafic de influență și luare de mită
Șpagă și de 3.000 de euro
Pentru că s-a oferit să îi ”rezolve” unui cursant atât proba teoretică, cât și cea practică, Sorin Jurju i-a cerut acestuia 3.000 de euro. Tranzacția s-ar fi făcut prin intermediul unei a treia persoane, care i-a pus în legătură pe cei doi. Povestea însă a fost aceeași: banii vor ajunge la examinatori, care urmau să închidă ochii la neregularități. Infracțiunile comise de Sorin Jurju au mers mai departe atunci când i-a cerut unei angajate să facă modificări în registrele electronice ale Registrului Auto Român, chiar dacă acestea nu erau reale. Mențiunile aveau ca scop atestarea faptului că numita A.A.P. a participat la cursurile de instruire auto ale școlii de șoferi, chiar dacă aceasta se afla în Italia în acea perioadă, și evident nu a participat la niciun curs al școlii de șoferi Combi. După ce au probat toate aceste fapte, procurorii au stabilit că Sorin Jurju poate fi acuzat de trei infracţiuni de trafic de influenţă, o infracţiune de instigare la fals informatic şi o infracţiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Comunicatul integral al procurorilor îl găsiți aici. foto: Facebook