Mihai Tudose este propunerea PSD pentru funcția de Premier al României. Este un nume controversat, mai ales pentru că după a doua oară ca ministru, al economiei în guvernul Grindeanu, conform evaluării PSD, nu a avut niciun obiectiv atins. Se află la al cincilea mandat de deputat. A fost implicat într-un scandal de plagiat a lucrării de doctorat susţinută la Academia Natională de Informaţii “Mihai Viteazul”, sub îndrumarea fostului ministru Gabriel Oprea. De altfel, Mihai Tudose a şi cerut, în urma acestui scandal, retragerea titlului de doctor. are 49 de ani.
Mihai Tudose a preluat portofoliul Economiei în februarie, după prima remaniere a Guvernului Grindeanu.
La evaluarea PSD, Ministerul Economiei a apărut cu nicio măsură îndeplinită din programul de guvernare.
Cu toate acestea, Liviu Dragnea susţinea, în iunie, că a primit asigurări de la Mihai Tudose că va finaliza în două săptămâni proiectul referitor la Fondul Suveran de Dezvoltare.
Tudose a absolvit cursuri ale Academiei Naţionale de Informaţii. Liviu Dragnea a fost întrebat dacă acest lucru nu îi scade şansele lui Tudose, având în vedere că şeful PSD nu voia în fruntea Guvernului oameni care au avut orice fel de legătură cu servicii de informaţii, el afirmând ironic că şi alţi premieri au absolvit astfel de cursuri, făcând referire la Sorin Grindeanu.
„Nu vreau să fiu răutăcios, dar alt premier, zilele trecute, se vorbea foarte bine, chiar dacă avea această şcoală”, a spus Dragnea.
De altfel, Tudose declara în aprilie 2016 pentru News.ro, că nici nu este ofiţer acoperit şi nici nu îşi doreşte să preia puterea în PSD. El răspundea astfel acuzaţiilor lui Victor Ponta conform cărora „ofiţerii” vor să preia puterea în partid şi conform cărora se referă la un vicepreşedinte al partidului, fost ministru.
”Nu sunt ofiţer acoperit şi nu-mi doresc să preiau puterea în partid. Sunt deja puţin iritat de acest lucru. (…) Dacă are ceva de spus, să o spună cu subiect şi predicat: cine, cum. Să o dovedească. E avocat. Ştie despre ce vorbeşte. Aşa cum şi el a fost acuzat de aşa ceva. (…) Să spună: «Uite, e Popescu sau Rovana sau nu ştiu cine. Uite ăştia sunt, doi, trei», dar să spună cu subiect şi predicat. Există instrumente legale, dar fă-i şi proba, că dacă doar spui aşa”, a declarat atunci Tudose pentru News.ro.
Deputatul PSD Mihai Tudose s-a născut în 6 martie 1967, la Brăila.
În perioada 1991-1994, Mihai Tudose a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative, după care, în 2001, a absolvit un curs postuniversitar de management şi gestiune a afacerilor. În anul 2002, social-democratul a urmat un curs de specializare la Bruxelles privind controlul parlamentar al forţelor armate NATO. Începând cu 2006, Mihai Tudose a absolvit mai multe cursuri în cadrul Colegiului Superior de Securitate Naţională, Serviciului Român de Informaţii şi Colegiului Naţional de Aparare şi al Centrului European Marshall pentru studii de Securitate –Garmisch, Germania. În intervalul 2006-2007, Tudose a făcut un master în politici economice europene la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, iar în 2007 a urmat un curs privind analiza şi rezolvarea conflictelor armate la Georgetown University, Statele Unite ale Americii, în colaborare cu Colegiul Naţional de Apărare. În aceeaşi perioadă, Mihai Tudose a absolvit un curs postuniversitar de un an la Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi, Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea „Managementul comunicării şi relaţii publice”. Începând cu anul 2007, acesta a urmat mai multe cursuri de formare profesională postuniversitară la Institutul Diplomatic Român, sub egida Ministerului Afacerilor Externe, în anul 2010 devenind doctor în domeniul Ştiinţelor Militare şi Informaţii la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”.
Mihai Tudose a deţinut, în perioada 1992-1999, funcţia de şef birou senatorial, a fost jurist la SC Farex SA Brăila, iar timp de un an, între 1999 şi 2000, a fost consilier judeţean la Brăila. În anul 2000, Mihai Tudose a obţinut primul mandat de deputat de Brăila, acum aflându-se la cel de al cincilea mandat în Parlament şi fiind preşedinte al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor. De altfel, el a fost preşedinte al acestei comisii şi în perioada 2004-2014.
Mihai Tudose este membru al FDSN din 1992, după care a fost secretar organizatoric, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Brăila, vicepreşedinte OT PDSR Central şi preşedinte OT PDSR Brăila. De asemenea, din 1994 este membru al Consiliului Naţional PSD. În intervalul 2004 – 2008 a fost preşedintele organizaţiei PSD, municipiul Brăila, după care a fost şeful organizaţiei judeţene PSD Brăila. Din 2015 este şi vicepreşedinte PSD.
El a fost ministru al Economiei, Comerţului şi Turismului şi între decembrie 2014-noiembrie 2015.
În perioada în care era ministru al Economiei, Mihai Tudose a fost acuzat de plagiat în teza sa de doctorat, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie (CRJI) susţinând că lucrarea de doctorat, pe baza căruia a devenit cadru didactic la Academia Natională de Informaţii “Mihai Viteazul” a SRI, nu este originală.
T
eza a fost susţinută în 2010, cu titlul „Infrastructura critică – model şi strategie managerială”, iar coordonatorul lucrării sale a fost fostul ministru Gabriel Oprea.
Potrivit celor de la CRJI, aproximativ 50 de pagini din lucrare ar fi fost plagiate dintr-o altă lucrare de doctorat susţinută în 2009 de comisarul-şef Radu Andriciuc, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. În urma acestui scandal, în martie 2016 social-democratul a făcut o cerere de renunţare benevolă la titlul de doctor. El a rămas însă cu acest titlu, în condiţiile în care nu există o procedură pentru o astfel de situaţie, singura instituţie care putea retrage titlul de doctor fiind Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.
Conform celei mai recente declaraţii de avere, Mihai Tudose deţine împreună cu soţia sa un apartament de 97 de metri pătraţi în Brăila, cumpărat în 1996. Deputatul are şi două autoturisme Mercedes, din 2011, respectiv 2015. El are o colecţie filatelică pe care a dobândit-o în perioada 1980-1987, cu o valoare estimată la 30.000 euro. În luna septembrie 2016, Mihai Tudose a vândut un autoturism cu 90.000 lei. La capitolul venituri, vicepreşedintele PSD a trecut indemnizaţia de 8.015 lei de la Parlamentul României, 86.822 salariul ca ministru al Economiei, în timp ce soţia sa a declarat 60.000 lei pentru funcţia de asistent manager la EN Electric Proiect Office SRL Bucureşti. În declaraţia sa de avere, Tudose menţionează şi contribuţia sa de 20.000 de lei la PSD, pentru campania electorală.
Sursa www.news.ro