În data de 30 iunie, în jurul orei 01,30, în municipiul Sibiu, poliţiştii au oprit pentru verificări o autoutilitară condusă pe strada Trifoiului.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la volan se afla un minor în vârstă de 15 ani, domiciliat în municipiul Sibiu.
Pe numele sibianului a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, cercetările continuând în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor în care minorul a intrat în posesia autovehiculului pentru a fi condus pe drumurile publice.
Copil prins la volan în trafic la Sibiu. Nu e o păcăleală
