columbianul bernal gomez a câștigat turul ciclist al sibiului 2017

Un columbian s-a impus la general în cel mai important turc ciclist organizat în România. Bernal Gomez a fost urmat de elvețianul Colin Stuessi.

Rutierul columbian Egan Arley Bernal Gomez (Androni Sidermec Botecchia) a câștigat ediția din acest an a Turului ciclist al Sibiului, în timp ce românul Eduard Grosu s-a impus în ultima etapă a cursei, desfășurată duminică, pe traseul Sibiu – Mediaș – Sibiu, anunță Agerpres.
Grosu, component al naționalei României, a învins la sprint, fiind cronometrat pe 148,4 km cu timpul de 3 h 21 min 25 sec. Pe locul secund s-a clasat polonezul Maciej Paterski (CCC Sprandi Polkowice), la o secundă, iar al treilea a sosit italianul Francesco Gavazzi (Androni Sidermec Botecchia), la 2 secunde. Un alt ciclist român, Daniel Crista (Christina Jewelry — Kuma), a ocupat locul 23, la 15 secunde de învingător.
În clasamentul general, Egan Bernal Gomez a fost urmat de elvețienii Colin Stuessi (Roth Akros), la 1 min 09 sec, și Valentin Baillifard (Roth Akros), la 1 min 44 sec, etc.
Câștigătorul de anul trecut, bulgarul Nikolai Mihailov, s-a clasat pe locul 33, la 21 min 32 sec. Primul român din ierarhia generală a fost Eduard Grosu, pe locul 34, la 22 min 05 sec, Daniel Crista a terminat pe 48, la 37 min 16 sec, Emil Dima s-a clasat pe locul 89, la 1 h 09 min 39 sec, iar Vlad Dobre a terminat pe 90, la 1 h 14 min 30 sec.
În clasamentul pe echipe, Roth Akros a ocupat prima poziție, urmată de Team Differdange Losch și G; Europa Ovini. Naționala României a ocupat ultimul loc, 18.
Egan Bernal Gomez a fost primul și în ierarhia pe puncte (50), urmat de Eduard Grosu (45) și de Colin Stuessi (43).
În clasamentul cățărătorilor, germanul Moritz Fussnegger (0711 Cycling) a ocupat primul loc, urmat de Egan Bernal Gomez și Colin Stuessi.
La sprinteri, primul loc a fost adjudecat de elvețianul Damian Luescher (Roth Akros), urmat de argentinianul Nicolas German Tivani Perez (Unieuro Trevigiani) și de Moritz Fussnegger.
La Under-23, primul loc a fost ocupat de Egan Bernal Gomez, urmat de kenyanul Salim Kipkemboi (Bike Aid) și de slovacul Jan Andrej Cully (Dukla Banska Bystrica).
La startul cursei s-au aliniat 114 cicliști, care au avut de înfruntat un traseu total de 734 km, din care 101,8 km au fost de cățărare, cu 14 vârfuri de categoria C, unul de categoria B, trei vârfuri de categoria A și unul de categorie Specială.
Turul ciclist al Sibiului este o competiție de șosea înscrisă în calendarul competițional UCI Europe Tour la categoria 2.1. Competiția sibiană se numără printre întrecerile de top ale calendarului competițional UCI Europe Tour. În condițiile în care calendarul acestui an nu mai are nicio competiție de categoria 2HC, tururile de top sunt cele de categoria 2.1, iar în Europa Centrală și de Est sunt doar cinci competiții cu această categorie (Turul Croației, Turul Slovaciei, Turul Sloveniei, Szlakiem Walk Majora Hubala și Turul Sibiului).
Premiile puse în joc în Turul Sibiului au însumat peste 27.000 euro, fiind puse în joc și 740 de puncte UCI.

columbianul bernal gomez a câștigat turul ciclist al sibiului 2017

Ultima oră

Comentariul meu

Publică