Administrația locală din Șelimbăr a făcut primul pas concret în ceea ce privește construirea a două creșe și o grădință în comună. Astfel s-au demarat procedurile de cumpărare a două loturi de teren pe străzile Pictor Brana și Doamna Stanca. Primarul Marius Grecu opinează că investițiile vor fi finalizate până în 2017.
Consiliul Local Șelimbăr a bugetat 1,3 milioane de lei pentru achiziția de două loturi de teren pe care urmează să se construiască două creșe și două grădinițe pentru locuitorii din zonele rezidențiale noi din localitate. La ultima ședință de consiliu local, de la sfârșitul lunii iunie, s-a decis demararea procedurii de cumpărare de către comună a două parcele de teren pentru construcția de creșe și grădinițe, anunță Primăria Șelimbăr pe pagina oficală de web. Un teren este situat în zona străzii Pictor Nicolae Brana, iar prețul de cumpărare al terenului se va stabili prin negociere între părți și nu va putea depăși valoarea rezultată din raportul de evaluare. ”Precizăm faptul că această propunere de cumpărare a unui teren în vederea construirii unei creșe a unei grădinițe și a unui parc a fost aprobată în bugetul local la sursa de finanțare 02, capitol 65.02.71.01 cu nr. 11069/14.04.2017 și are la bază necesitatea asigurării furnizării serviciilor pe plan local în domeniul social al educației și cel al protecției mediului înconjurător prin crearea de spații verzi și de recreere”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
Al doilea teren se află pe strada Doamna Stanca și aici urmează să se construiască o creșă, o grădiniță și un parc pentru recreere. ”După această primă față, achiziția de terenuri, urmează să facem un studiu pentru a vedea cât mai exact numărul de persoane interesate să-și ducă în aceste spații copiii. După evaluarea noastră, acum sunt peste o mie de familii pe strada Pictor Brana și peste 1500 pe strada Doamna Stanca”, susține primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu.
Gata până în 2019
În opinia edilului, felul în care va funcționa aceste creșe și grădinițe va fi similar cum deja se procedează la cele existente. ”Cei care sunt interesați de aceste facilități trebuie să știe că în sarcina părinților intră doar costul alimentației copiilor. Iar detaliile privind hrana copiilor cor fi stabilite mai departe comitetul de părinți care funcționează pe lângă fiecare instituție”, a completat Marius Grecu.
Primarul crede că după aceste două faze, cumpărarea terenului și organizarea de licitații pentru proiectare și construcție, cele două imobile pot fi ridicate până în anul 2019.
Investiții și la Veștem și Mohu
Pe lângă aceste investiții, administrația locală din Șelimbăr are în vedere construcția unui corp nou de clădire cu destinația grădiniță, la imobilul vechi, din centrul localității, pentru care se vor cheltui 514 mii lei. De asemenea, tot aici, se vor realiza două noi săli de clasă.
Totodată, și grădinița din Veștem va fi modernizată. Aici au fost alocați 121 mii lei pentru lucrări de modernizare.
Pentru grădinița din Mohu s-a prevăzut achiziția unei centrale termice nouă, investiția de aici ridicându-se la aproximativ 12.000 de lei.