Oau, super bun, excelent, yammy yammy, o bunătate…așa exclamă papilele gustative atunci când sunt invadate de gusturi ce le bucură. Dacă nu cunoașteți senzația înseamnă că nu ați mâncat încă la Dabo Doner. De afară este o kebăbărie ca oricare alta, dar înăuntru vă așteaptă o experiență ce veți vrea să o repetați. Dovadă stă faptul că este cea mai mare rețea de fast-food din țară, și totul a plecat de la un sibian.
Kebab-ul minune din Germania
Dan Paștiu este cunoscut sibienilor pentru că a pus pe picioare unele dintre cele mai cunoscute afaceri din domeniul alimentației și distracției: Naf Naf, Cotton Club, pizzeria Michellangello, discoteca Blow Up, restaurantele Union, Spicy și Zorba. Pentru ultimele trei mergea foarte des în Germania, de unde cumpăra materia primă. La Nurenberg un prieten l-a dus să mănânce, spunea el, cel mai bun kebab din Germania. ”Acolo fast food-urile unde se vinde kebab sunt la tot pasul. Pe o stradă principală erau câte unul, doi oameni la coadă. Am ajuns însă pe o străduță lăturalnică, deci nu cu vad extarordinar, dar unde stăteau la coadă cred că mai mult de 20 de persoane. Ăsta a fost primul impact și mi-am spus că trebuie să fie totuși bun”, își amintește Dan Paștiu. După ce a mușcat însă din kebab a știut: ”A fost dragoste la prima înghițitură. Așa un kebab nu mai mâncasem niciodată. Avea un gust extraordinar. De atunci mi-am spus că trebuie să fac așa ceva și în România”, povestește Dan.
A durat cinci ani
De când a mâncat prima dată la Atlantik Doner în Nurenberg, a revenit acolo de fiecare dată când ajungea în Germania. ”Mergeam cam o dată la lună. Fără excepție mergeam în fiecare zi să mănânc acolo. Încet încet m-am împrietenit cu patronul, care e de origine turcă, dar a durat cinci ani să îl conving să îmi dea rețetele și să aducem produsul în România”. A durat, dar a meritat. Primul Dado Doner s-a deschis în Sibiu în 2013, pe Mihai Viteazu. Locația s-a mutat, iar acum kebab-ul de la Dabo poate fi mâncat pe Milea și lângă un supermarket din Terezian.
Ce are în plus?
De fapt, întrebarea nu este ce are în plus Dabo Doner față de alte kebab-uri, ci ce are în minus. ”Am adus exact rețetele din Germania. Noi nu punem cartofii în sandwich, ci lângă. A durat foarte mult până clienții au învățat acest lucru. La început cereau o shaorma cu de toate. Acum însă s-au învățat cu ceea ce propunem noi. La Dabo Doner nu există maioneză și ketchup în kebab. Avem câte un sos pentru vită și pui, și cam atât”, explică Dan Paștiu.
Atunci când rețeta a ”venit” din Germania, a trebui romanizată. ”Am adaptat-o puțin în sensul că acolo garniturile erau de paste sau orez. La noi nu se mănâncă așa. Dar, acum am introdus și aceste garnituri, pentru că românii au înțeles ce înseamnă un produs tradițional, de calitate, și nu un mix cu de toate”, spune Dan.
Un fast food sănătos
Nu este o utopie, este adevărul despre Dabo Doner. Și asta pentru că în carnea folosită nu există niciun adaos pentru conservare, și totul este preparat pe loc. ”Lucrez cu un producător de carne pentru vită și unul pentru pui. La început îmi tot propuneau să pună pe carne tot felul de conservanți, ca să nu se strice. Am refuzat categoric. Carnea pe care o servim este congelată la -40 de grade, brusc, așa că își păstrează calitățile. Salatele noastre de exemplu, la fel ca și chiflele, sunt preparate pe măsură ce se vând. Nu facem de dimineață pentru toată ziua. Legumele pe care le folosim sunt proaspete, la noi nu se găsesc murături. La fel, și cartofii îi prăjim când se primește comanda, nicidecum înainte”, spune Dan Paștiu.
Rețete secrete
Carnea de calitate este unul din ingredientele care dau gustul Dabo Doner. Un altul este mixul de condimente. ”Condimentele le iau din Germania. Merg personal acolo și le cumpăr. Fac un amestec pe care îl trimit la locațiile Dabo Doner. Doar eu și fiul meu știm combinația”, dezvăluie Dan. La fel se întâmplă și în cazul chiflelor care sunt coapte în fiecare locație în parte, pe măsură ce este nevoie de ele. ”Chiflele contează extrem de mult la un kebab. Rețeta mi-a dat-o patronul din Germania și are niște ingrediente secrete”, spune Dan.
La Dabo Doner kebabul are câteva ingrediente, și atât: chifla, carnea de pui sau vită, sosul potrivit pentru fiecare, salata iceberg și roșii proaspete. ”La casierie nu se întreabă cu ce doriți, ci doar dacă se dorește cu ceapă sau chilli, pe lângă ingredientele standard. Asta pentru că am ținut la rețeta originală și pentru că doar așa poți păstra gustul intact. Dacă amestecăm acolo și ketchup, și maioneză, și varză, și murături, nu mai înțelegi nimic din mâncarea aia”, spune Dan.
Pe lângă kebab-ul clasic, la Dabo Doner se pot mânca șnițele, pide, care este un fel de pizza turcească și crispy.
Din Sibiu în toată țara
Pentru că a crezut în produsl său, Dan Paștiu a deschis în 2014 o locație la Costinești. ”Acolo a fost marea încercare. Pentru că cei care veneau la noi și cereau cu de toate, nici nu mă lăsau să le explic și plecau la următoarea tarabă. Am crezut la un moment dat că o să dau faliment, pentru că timp de o lună și ceva am vândut de 400 de lei pe zi. Apoi am reușit să conving lumea măcar să guste. Din cinci persoane, dacă unul gusta, se întorceau la mine apoi și ceilalți patru. Incredibil, acum că mă gândesc, dar după o săptămână mi-au crescut vânzările la 10.000 de lei pe zi”, își amintește Dan. Tot la Costinești au început să vină și cererile pentru franciză. ”Am plecat la Costinești cu gândul să dezvolt o franciză, dar nicidecum nu mă gândeam că o să reușesc atâ de repede. Foarte mulți din cei care au mâncat la Costinești sunt acum partenerii mei de afaceri. Am deschis în țară peste 30 de locații”, spune Dan Paștiu.
Dabo Doner însă trece granițele României, pentru că deja s-a deschis o locație în Ungaria. Urmează încă două în Moldova și Ucraina, chiar și la Londra în toamnă, și există cereri din Miami, de la un român care a mâncat Dabo Doner pe litoral.
Gustul și implicarea
Succesul Dabo Doner nu se datorează doar gustului și calității produselor folosite. Implicarea în afacere dă și ea rata de succes. ”Foarte mulți mă întreabă cum de tot ce fac are succes. Păi pentru că sunt mereu acolo. În toate afacerile pe care le-am avut m-am implicat 100%. La fel și acum. La Costinești, timp de trei ani, am stat la casierie. Am lucrat program de 12 ore, la fel ca și colega mea, care a crezut în proiectul acesta. Nu am lipsit niciodată și nu am întârziat niciodată la program. Am fost angajatul model. Așa am văzut ce nemulțumiri au clienții, ce le place, ce se poate îmbunătăți. Pe lângă produsul în care am crezut foarte tare, implicarea mea cred că a fost cheia”, dezvăluie Dan.
Nu exista ‘yammy’. Poate ‘yummy’.
INVIDIOSILOR ARE SUCCES OMUL NU VA PLACE NU MANCATI.
Azi 29iulie2017 am mâncat in mall Alba Iulia un doner de vita…chifla rece…gust rău…dezamăgire totala…preț 15lei…cu bani acestia servești meniul zilei in multe restaurante…și servirea sub orice critica…rusine
Carnea congelata la 40 grade minus……habar nu are ! De la minus 20 nu mai conteaza….. Care transportator asigura minusul asta de temperatura ? Daca nu are conservant in ea carnea se strica rapid, in nici un caz nu poate fi refolosita dimineata asa vum se procedeaza la ei. Recongelarea unui produs odata decongelat este interzisa cu desavarsire. Era mai interesant pentru siguranta noastra sa stim aceste lucruri inclusiv daca este autorizat HCCP. O alta reclama mascata….
„kebăbărie” este din limba romana sau din turca?
o gogonata, in poza cu turcul nu-i nimeni la coada
Oameni buni,
este chiar atát de greu sá scrii numele orasului NÜRNBERG ?
A fost doar o íntrebare…