carabulea se judecă din pușcărie pentru o sumă colosală cu patria bank

Ilie Carabulea a solicitat instanţei să oblige Patria Bank să îi plătească 40,66 milioane de lei, sumă aferentă acţiunilor răscumpărate de bancă, reiese dintr-un raport al instituţiei transmis de Patria Bank.Reprezentanţii băncii precizează că plata respectivă nu este încă scadentă.

„Patria Bank a recepţionat ordonanţa de plată formulată de Ilie Carabulea prin care acesta din urmă, în calitate de reclamant, solicită obligarea băncii, în solidar cu administratorii acesteia, să plătească pârâtului sumele de „(a) 40.666.949,8 lei preţul acţiunilor răscumpărate de societatea pârâtă, (b) dobânda legală penalizatoare aferentă sumei datorate, egală cu rata de referinţă BNR majorată cu 4% începând cu data introducerii cererii de faţă şi până la plata efectivă şi (c) cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru şi onorar avocat”, conform comunicatului citat.

carabulea se judecă din pușcărie pentru o sumă colosală cu patria bank

Patria Bank informează că obligaţia de plată a sumelor de bani aferente acţiunilor care au făcut obiectul cererilor de retragere ca urmare a fuziunii dintre Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank nu este scadentă încă, aspect care va fi învederat împreună cu toate argumentele legale instanţei competente: „După cum s-a menţionat în clar în cadrul Procedurii de retragere – pusă la dispoziţia investitorilor încă dinainte de adunarea generală a acţionarilor din data de 5 octombrie 2016 care a aprobat proiectul de fuziune – obligaţia de răscumpărare este condiţionată de îndeplinirea unor cerinţe impuse de prevederile legale aplicabile, între care se numără: i) implementarea fuziunii şi ii) aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a României cu privire la operaţiunea de răscumpărare. Condiţiile care afectează obligaţia de plată a preţului nu sunt îndeplinite integral până în prezent şi, ca atare, obligaţia de plata a preţului nu este exigibilă. În plus suma solicitată de domnul Carabulea prin ordonanţă de plată nu este determinată în conformitate cu prevederile legale incidente, fiind raportată la valoarea nominală a acţiunilor, iar nu la preţul de retragere stabilit de un expert independent în conformitate cu prevederile art. 134 din Legea 31/1990 privind societăţile.

Patria Bank şi conducerea acesteia întreprinde toate demersurile necesare pentru a asigura respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile, respectă drepturile acţionarilor şi le recunoaşte în limitele prevăzute de lege; tocmai de aceea, în legătură cu dreptul de retragere, situaţiile financiare auditate ale Băncii Comerciale Carpatica aferente exerciţiului financiar încheiat la 31 decembrie 2016 (care au fost făcute publice) consemnează la pagina 65 că banca a recunoscut datorii contingente faţă de acţionarii minoritari (valoarea acestora fiind determinată că preţul de retragere stabilit în conformitate cu art. 134 din Legea 31/1990, multiplicat cu numărul total al acţiunilor care au făcut obiectul dreptului de retragere) care reprezintă obligaţii viitoare care depind de îndeplinirea tuturor condiţiilor menţionate anterior”.

Banca mai arată că toate argumentele sale faţă de ordonanţa de plată menţionată vor fi supuse analizei instanţei investită cu soluţionarea cauzei.

Depozitarul Central a înregistrat, pe 5 iulie, majorarea capitalului social al Patria Bank (simbol BCC), ca urmare a fuziunii prin absorbţie dintre Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank, de la 220,27 milioane de lei, la 376,23 milioane de lei.

Fosta Bancă Comercială Carpatica (BCC), care a fuzionat cu Patria Bank şi a luat numele acesteia, a raportat o pierdere de 9,7 milioane de lei, în primul trimestru, cu 9% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

La finalul lunii ianuarie 2016, Ilie Carabulea a renunţat la controlul Băncii Carpatica, după ce a vândut, alături de alţi patru acţionari, 20% din bancă, pentru 23,1 milioane de lei (5,1 milioane de euro), către Nextebank (actualmente, Patria Bank, deţinută, în proporţie de 98%, de EEAF Financial Services BV).

Patria Bank a ajuns să deţină 64,16% din acţiunile BCC, după încheierea ofertei publice derulate în martie 2016 pentru cumpărarea titlurilor deţinute de acţionarii minoritari, în cadrul căreia a achiziţionat un pachet de 9,37% pentru 21,67 milioane lei. Ilie Carabulea a rămas cu un pachet de 18,46% din acţiuni.

Proiectul de fuziune al Băncii Comerciale Carpatica cu Patria Bank a primit în data de 29 noiembrie 2016 aprobarea prealabilă din partea Băncii Naţionale a României. Cele două bănci au fuzionat, începând cu 1 mai.

Grupul Patria Bank este deţinut de Fondul de Investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Banca Comercială Carpatica, Patria Credit IFN, SAI Carpatica Asset Management şi SAI Intercapital Invest.
A.A.

Sursa www.bursa.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică