pedofilul elvețian arestat la sibiu pentru că făcea sex cu minori a fost condamnat

Bărbatul ce în luna martie a fost reținut pentru pedofilie la Sibiu, a fost condamnat de către Tribunalul Sălaj la o pedeapsă de șapte ani de închisoare. Pedeapsa nu este însă definitivă.

Bărbatul a fost trimis în judecată împreună cu femeia care se ocupa de racolarea minorilor, însă cauza lui a fost disjunsă şi judecată în procedură simplificată, după ce elveţianul şi-a recunoscut faptele, anunță Adevărul. Magistraţii Tribunalului Sălaj s-au pronunţat, zilele trecute, în dosarul cetăţeanului elveţian acuzat de pedofilie şi pornografie infantilă. Lombriser Wendelin a fost acuzat de şase infracţiuni de act sexual cu un minor, trei dintre ele în formă continuată, şi o infracţiune de pornografie infantilă în formă continuată (283 de acte materiale), şi condamnat la şapte ani de închisoare cu privare de libertate.
De asemenea, i-au fost interzise dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator. Lombriser va trebui să plătească victimelor sale daune morale în valoare totală de 18.000 de euro.
Decizia magistraţilor sălăjeni poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Iniţial, elveţianul a fost trimis în judecată alături de Mihaela Boldijar, din Sibiu, acuzată că, în schimbul unor sume de bani, se ocupa de racolarea minorilor care ajungeau în patul bărbatului. Întrucât şi-a recunoscut vina, cauza lui a fost disjunsă din dosarul principal, iar Lombriser a beneficiat de procedura simplificată a judecării.
Lombriser Wendelin şi Mihaelei Boldijar au fost arestaţi la mijlocul lunii martie într-un dosar de pedofilie şi trafic de minori. Potrivit procurorilor DIICOT Sălaj, care au instrumentat cazul, începand cu anul 2015, Lombriser „a căutat şi identificat pe teritoriul judeţului Sălaj, dar şi pe raza judeţului Sibiu, mai mulţi copii vulnerabili care să accepte să întreţină relaţii sexuale cu acesta, în schimbul unor sume modice de bani. Inculpatul s-a orientat în principal spre copii proveniţi din familii dezorganizate sau foarte sărace, neaflaţi sub supravegherea părinţilor, care cerşeau sau îşi câştigau existenţa căutând alimente, haine şi fier în containere”.

pedofilul elvețian arestat la sibiu pentru că făcea sex cu minori a fost condamnat

Inculpat într-un al doilea dosar
În urmă cu doi ani, Lombriser Wendelin a abordat-o în faţa gării din Sibiu pe inculpata Boldijar Mihaela, care în acea perioadă petrecea majoritatea timpului în zonă şi locuia într-o baracă amenajată în vecinătate. Elveţianul i-a propus să-i caute băieţi minori, cu care să îşi satisfacă plăcerile sexuale, în schimbul unor sume de bani, susţin procurorii. „În acest context, profitând de naivitatea victimelor specifică vârstei precum şi de lipsurile materiale, inculpata Boldijar Mihaela a recrutat mai mulţi minori, cu vârste cuprinse între 12-16 ani ce proveneau din familii foarte sărace de pe raza unei localităţi din judeţul Sibiu şi care îşi câştigau existenţa singuri prin cerşit pe raza oraşului Sibiu”, mai precizează anchetatorii. Numele elveţianului apare şi într-un alt dosar, aflat pe rolul Judecătoriei Zalău, fiind acuzat că a întreţinut raporturi sexuale în repetate rânduri cu un minor în vârstă de 15 ani din comuna Şărmăşag, oferindu-i în schimbul favorurilor sexuale primite diferite sume de bani şi bunuri.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică