adepții lui pomohaci se adună pe facebook. vor veni la sibiu în ziua judecării apelului

Apelul împotriva caterisirii lui Cristian Pomohaci se va judeca la Sibiu, la Mitropolia Ardealului în data de 19 septembrie. Credincioșii care nu se leapădă de fostul preot și care îi susțin nevinovăția vor veni la Sibiu pentru a fi alături de Pmohaci. Pe Facebook s-a creat o pagina de eveniment 19.09.2017 VOM FI LA SIBIU, unde se pun cap la cap detaliile organizatorice.

”Facem apel către toți cei ce l-ați cunoscut pe Parintele Cristian și ați simțit ajutorul lui Dumnezeu in urma rugăciunilor aduse in Biserica din Moșuni. Mai sunt câteva zile până in data de 19.09.2017 și de aceea vă rugam să va planificați timpul și programul in așa fel încât sa puteți ajunge la timp.
Pentru cei ce nu pot ajunge de dimineața de la ora 09.00 pot veni pe parcursul zilei pentru ca o să dureze. E momentul sa arătăm lumii, presei și liderilor bisericești ca noi oamenii suntem mădularele Bisericii iar Hristos este capul. E timpul sa nu mai tăcem și prilejul sa vorbim despre „cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu”. Sa nu lăsăm pietrele sa vorbească in locul nostru, ci Duhul Sfânt să ne dea cuvânt cu putere multă. Așa ne rugăm. Amin”, este îndemnul de pa pagina de Facebook mosuni.ro

adepții lui pomohaci se adună pe facebook. vor veni la sibiu în ziua judecării apelului

Iar chemările la o călătorie până la Sibiu sunt postate aproape zilnic: ” 19 Septembrie 2017 – zi ce o să rămână în istoria Bisericii și în conștiința creștinilor. Vă invităm să luați parte trup și suflet la apărarea Părintelui Cristian în Sibiu la sediul Mitropoliei Ardealului. Ne dorim să se facă dreptate Părintelui !!!”, este o alta.

Între timp, Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului spune că apelul lui Cristian Pomohaci va fi judecat cu maximă obiectivitate. ” Consistoriul Mitropolitan va judeca apelul domnului Cristian Dorin Pomohaci cu deplină obiectivitate și imparțialitate, respectând prezumția de nevinovăție a acestuia, precum și dreptul la apărare, în condițiile prevăzute de Regulamentul Autorităților Canonice Disciplinare și ale Instanțelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. Consistoriul Mitropolitan a înregistrat toate documentele de susținere a apelantului primite până în prezent. Pentru a elimina orice suspiciune privitoare la obiectivitatea procedurii de judecată, ședința Consistoriului, care nu este publică, va fi înregistrată audio și video”, se arată într-un comunicat.

Tribunalul bisericesc de la Alba Iulia l-a caterisit pe Cristian Pomohaci în 28 iulie.

Parchetul General a preluat, pe 19 iulie, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, dosarul în care preotul Cristian Pomohaci este cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale.

Acesta a fost înregistrat în timp ce îi cerea favoruri sexuale unui minor, iar convorbirea a apărut în presă.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică